
din Sinope
După ce Împăraţii Diocleţian şi Maximian au abdicat, în anul 305, Maximinus Daia a fost ridicat la grad de Cezar şi a primit provinciile din răsărit şi Egiptul, spre guvernare. El a continuat persecuţia severă asupra creştinilor, a lui Diocleţian, iar în anul 306 a emis un edict care impunea fiecărui bărbat, femeie şi copil să aducă jertfe zeilor păgâni. Chiar şi bebeluşii erau nevoiţi să mănânce carnea victimelor sacrificate, cu al căror sânge era stropit fiecare aliment vândut în pieţe.
Când Maximinus a devenit împărat în anul 310, Rufin, un diacon al Bisericii din Sinope de la Marea Neagră, convertea mulţi oameni la creştinism. Din acest motiv, a fost arestat şi închis.
O femeie creştină nobilă, pe nume Achilina (Acvilina) a fost arestată şi dusă în închisoare, pentru că îl vizita pe Rufin şi avea grijă de el. Ambii Sfinţi au fost duşi în faţa unui judecător, care a ordonat ca aceştia să fie supuşi unor chinuri îngrozitoare, fiindcă îşi mărturisiseră credinţa în Hristos. În cele din urmă, Sfântul Rufin a fost înjunghiat ca un miel - unele sinaxare precizând că a fost decapitat - iar Sfânta Achilina a primit cununa muceniciei prin foc, cu mâinile legate la spate, fiind arsă pe pântece.
După ce au asistat la suferinţe şi la minunile Sfinţilor Rufin şi Achilina, 200 de soldaţi au fost convertiţi la Hristos, prin harul lui Dumnezeu. Conducătorul, înfuriat, a ordonat ca fiecare dintre ei să fie condamnat la moarte. Au fost legaţi şi duşi la locul de execuţie, unde toţi aceşti Mucenici au fost decapitaţi prin sabie şi au primit cununa nestricăcioasă a slavei lui Dumnezeu. Sfinţii Mucenici Rufin Diaconul, Achilina şi cei 200 de ostaşi din Sinope sunt cinstiţi, în mod aparte, în ziua de 7 aprilie.
*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023