Vineri 23 decembrie 2022

Sfinţii Ioan şi Gheorghe-Ioan ai Georgiei

Sfântul Ioan al Georgiei
Sfântul Ioan al Georgiei

   Arhimandritul Ioan (Vasile Maisuraţe, în lume) s-a născut în oraşul Ţinvali din Samaceablo, în jurul anului 1882. A crescut într-o familie de ţărani şi a învăţat tot felul de meserii. Vasile nu era decât un adolescent când îl ajuta pe Părintele Spiridon (Ketilaţe), preotul cel mare din Mânăstirea Betania, să refacă mânăstirea, între 1894 şi 1896.

   Din tinereţe, s-a arătat dornic să intre în viaţa monahală, iar în 1903, după voia lui Dumnezeu, s-a mutat la Schitul Sfântul Ioan Teologul, al Mânăstirii Iviron de pe Muntele Athos. Între fraţi s-a remarcat prin simplitatea şi ascultarea sa. A fost tuns călugăr şi a primit numele de Ioan, în cinstea Sfântului Ioan Teologul, pe care l-a venerat profund şi a căutat să-l urmeze.

   Călugărul Ioan a fost curând hirotonit la treapta preoţiei. Pe parcursul vieţii sale, Sfântul Părinte s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu şi a fraţilor săi întru Hristos.

   Părintele Ioan a rămas pe Muntele Athos timp de şaptesprezece ani. Apoi, din cauza situaţiei din ce în ce mai frământate de acolo, a părăsit Sfântul Munte, împreună cu ceilalţi călugări georgieni, cândva între anul 1920 şi 1921. S-a stabilit la Mânăstirea Armazi în afara Mţheta, unde bolşevicii au mai permis doar unui singur călugăr să muncească, în acea singurătate. Odată, o trupă de cekişti înarmaţi a năvălit în mănăstire, i-a luat atât pe Părintele Ioan, cât şi celălalt călugăr, şi i-au împuşcat în spate.

   Crezându-i morţi, i -au aruncat într-un defileu din apropiere. Un grup de oameni a descoperit, mai târziu, trupul Părintelui Ioan, aproape lipsit de viaţă, şi l-a dus la Mânăstirea Samtavro din Mţheta. Celălalt călugăr a suferit doar răni minore şi se întorsese singur la mânăstire.

   Când sănătatea sa a fost refăcută, Părintele Ioan a mers la Mânăstirea Betania, unde încă se nevoia primul său Părinte duhovnicesc. El a fost numit stareţ, la scurt timp după aceea. Obişnuit cu munca grea, încă din copilărie, s-a ocupat cu pricepere de muncile agricole ale mânăstirii. Când vizitatorii veneau în mânăstire în căutare de sfaturi sau de linişte, Părintele Ioan îi întâmpina cu căldură, aşternându-le înainte o masă sărbătorească. Îi plăcea să petreacă timp cu oaspeţii săi, în special cu copiii. Avea întotdeauna bomboane, sau ceva special de oferit celor mici. Copiii îl iubeau atât de mult, încât la Sărbătoarea Sfântului Ioan Teologul, în timp ce Părintele stropea biserica, cu apă sfinţită, ei ţopăiau în jurul lui şi încercau să-i ciufulească părul. Părinţilor copiilor le era ruşine, dar Părintele Ioan îi asigura bucuros că era foarte potrivit să fie atât de veseli, într-o zi de aşa mare sărbătoare.

   Cu adevărat, Părintele Ioan a fost înzestrat cu o iubire profundă faţă de tineri, şi totodată binecuvântat cu darurile dumnezeieşti ale profeţiei şi facerii de minuni. Odată, un oarecare Iraclie Guduşauri, student la Seminarul Teologic din Moscova, l-a vizitat la mânăstire. Părintele Ioan l-a primit cu o căldură ieşită din comun, binecuvântându-l cu lacrimi de bucurie. Mai târziu, acel student avea să devină Patriarhul Ilie al II-lea al Georgiei, iubitul păstor care continuă să conducă turma credincioşilor georgieni până în ziua de astăzi (2022).

   Părintele Ioan s-a nevoit cu stricteţe. Muncea din greu toată ziua şi dormea numai pe o singură bucată din lemn. El îşi petrecea nopţile întregi rugându-se. Mulţi s-au întrebat când se odihnea şi de unde dobândise o asemenea sursă, ce părea inepuizabilă, de energie.

   Câteodată, hoţii îi mai furau mâncarea sau animale domestice din mânăstire. Dar mânăstirea căpăta şi mai mulţi apărători, chiar şi în cadrul guvernului sovietic. Un grup de creştini care lucra pentru guvern, cu oameni care erau credincioşi practicanţi în ascuns, i-a sprijinit pe Părintele Ioan şi pe Părintele Gheorghe (Meiţe - despre care se va aminti în rândurile de mai jos), explicând şi justificând înaintea guvernului că sunt „apărătorii unui monument cultural naţional”.

   Multe dintre minunile săvârşite prin Părintele Ioan ne sunt cunoscute şi astăzi, deşi s-a ferit de cinste şi de onoruri pentru faptele sale. Părinţii Ioan şi Gheorghe au vindecat surzi, iar mulţi dintre cei grav bolnavi le erau aduşi spre vindecare. După ce petreceau câteva zile în mânăstire, cei neputincioşi se vindecau în mod minunat de bolile lor. Părintele Ioan purta cea mai parte parte din sarcinile mânăstirii. L-a îndrăgit puternic pe Părintele Gheorghe, care era slăbit fizic şi nu făcea faţă unor nevoinţe intense.

   Părintele Ioan s-a îmbolnăvit şi s-a mutat la Domnul în 1957, plecând din această viaţă, înaintea Părintele Gheorghe, la vârsta de şaptezeci şi cinci de ani. A fost înmormântat în Mânăstirea Betania.

   Părintele Gheorghe (Meiţe) era născut în satul Şvava, în regiunea Racea, în jurul anului 1877. Primise o educaţie militară - lucru extrem de apreciat în rândul aristocraţiei georgiene - dar în loc să urmeze o carieră militară în apărarea Imperiului Rus, s-a dedicat mişcării de eliberare naţională a Georgiei. La un moment dat, evlaviosul şi învăţatul Gheorghe lucra pentru Sfântul Ilie cel Drept, ca secretar personal. El i-a întâlnit adesea pe Părintele duhovnicesc al Sfântului Ilia, Sfântul Ierarh Alexandru (Okropiriţe) şi pe Sfântul Mucenic Nazar (Lejava), cunoscând mulţi alţi Părinţi duhovniceşti importanţi ai vremii.

   Dorind să-şi jertfească viaţa lui Dumnezeu, Gheorghe a fost tuns în monahism de către Sfântul Mucenic Nazarie. Personalitatea rară a Sfântului Gheorghe combina modul de comportament al unui nobil, cu umilinţa călugărului ascet. Părintele Gheorghe a fost hirotonit preot şi, la scurt timp după aceasta, a fost ridicat la rang de Arhimandrit.

   Plin de dragoste divină şi de sentiment patriotic, Sfântul Părinte a îndurat de bună voie sarcinile grele şi necazurile de ordin duhovnicesc ce afectau ţara la acea vreme.

   În 1924, în timp ce Părintele Gheorghe muncea la Mânăstirea Hirsa din Kaheti, în estul Georgiei, o gloată de cekişti, înarmată, a năvălit în mânăstire. Atacatorii l-au bătut, i-au tăiat părul, i-au ras barba şi l-au ameninţat că îi vor lua viaţa. El şi-a căutat refugiu în familia sa, dar fără folos - fraţii săi, care erau atei, i-au tăiat barba în timp ce dormea. Unul dintre fraţii Părintelui Gheorghe s-a sinucis ulterior, iar celălalt, împreună cu soţia sa, au fost împuşcaţi şi omorâţi chiar de către cekişti. În acelaşi an, Părintele Gheorghe a vizitat Mânăstirea Betania şi a fost prezentat Părintelui Ioan (Maisuraţe), cu care urma, de acum, să se nevoiască pentru tot restul vieţii sale.

   Sănătatea Părintelui Gheorghe a fost însă şubrezită, el nefiind capabil să îndeplinească decât cele mai uşoare sarcini din jurul mănăstirii. Se îngrijea de grădina de legume şi şi-a asumat responsabilitatea creşterii albinelor. Era extrem de generos. Uneori, dădea toată mâncarea mânăstirii celor nevoiaşi, asigurându-l pe Părintele. Ioan că Dumnezeu Însuşi le va da pâinea zilnică.

   Înalt, zvelt dar slab, Părintele Gheorghe era riguros în comportament, vorbea foarte puţin cu alţi oameni, iar copiii nu se jucau cu el aşa cum făceau cu Părintele Ioan. Cunoscând cum se comporta el, încercau să-l mulţumească recitând rugăciuni şi jucându-se singuri. Părintelui Gheorghe nu i-a plăcut să părăsească mânăstirea, dar era nevoit adesea să călătorească la Tbilisi pentru a-şi vizita fiii duhovniceşti - între care se aflau mulţi creştini în taină, care lucrau pentru guvern.

   A fost înzestrat cu darurile profeţiei şi vindecării, dar era atent să le ascundă. Când se vedea constrâns să le facă vizibile, se comporta de parcă n-ar fi fost nimic extraordinar. Odată, un pelerin a ajuns la mânăstire şi a fost surprins să descopere că Părintele Gheorghe îi ştia numele. Simţind marea sa uimire, Părintele Gheorghe i-a spus pelerinului că participase la botezul său, cu vreo treizeci de ani în urmă, ascunzând astfel darul dat de Dumnezeu. Părintele Gheorghe a cunoscut dinainte că nepotul său îi va aduce surorile, pe care nu le mai văzuse de patruzeci şi opt de ani, pentru a-l vizita la mânăstire în timpul Postului Mare. Luminat cu această cunoaştere-dinainte, Părintele Gheorghe a pregătit peşte şi o masă de sărbătoare pentru această ocazie.

   Rugăciunile Părintelui Gheorghe şi Părintelui Ioan au dus la vindecarea unui nepot afectat de o boală gravă. Au ajutat un copil surd să-şi recapete auzul şi au vindecat pe mulţi alţii de neputinţele lor trupeşti.

   În 1957, când Părintele Ioan pleca la Domnul, Părintele Gheorghe a primit schima mare. I s-a dat numele de Ioan, întru pomenirea fratelui său duhovnicesc abia plecat. Părintele Gheroghe-Ioan purta de acum întreaga responsabilitate pentru treburile mânăstirii. Sănătatea sa s-a deteriorat în continuare sub greutatea acestui jug. Fiii săi duhovniceşti au început să vină din oraş, pentru a-l îngriji.

   Odată, o tânără de douăzeci de ani a ajuns la mânăstire, plângându-se de dureri de cap. I se zisese că apa de la Mânăstirea Betania o va vindeca. A rămas acolo o săptămână şi a fost vindecată în mod minunat. Când aceasta l-a părăsit pentru a se întoarce acasă, Părintele Gheorghe-Ioan a însoţit-o opt kilometri, în ciuda fragilităţii sale fizice.

   Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a apărut înaintea Părintelui Gheorghe-Ioan într-o viziune, ajutându-l şi uşurându-l de o durere fizică teribilă. Sfânta Mare Muceniţă Tecla i-a apărut de asemenea, oferindu-i un ciorchine de struguri. Cu câteva zile înainte de mutarea sa la Domnul, Sfântul Părinte se afla în oraş, când i-a apărut un înger şi l-a vestit despre aceasta. Îngerul i-a spus să se întoarcă la mânăstire, pentru a se pregăti de plecarea sa din această lume.

   Sfântul Gheorghe-Ioan (Mheiţe) s-a mutat la cele veşnice în anul 1960. A fost înmormântat la Mânăstirea Betania, lângă Părintele Ioan (Maisuraţe). Aceşti cuvioşi Părinţi au fost canonizaţi în ziua de 18 septembrie 2003, de Sfântul Sinod sub conducerea duhovnicească a Patriarhului Ilie al II-lea al întregii Georgii. Despre Părinţii Ioan şi Gheorghe-Ioan s-a zis, cu drag, că au fost „un suflet în două trupuri". Aceştia sunt cinstiţi în mod aparte în ziua de 21 ianuarie, anual.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Transmisiuni în direct

Vă anunţăm noutăţile