Joi 1 septembrie 2022

Sfinţii Gheorghe Scribul şi Sava, din Hahuli

Sfinţii Gheorghe Scribul şi Sava, din Hahuli
Icoana Sfinţilor Gheorghe Scribul şi Sava din Hahuli

Sfinţii Gheorghe şi Sava din Hahuli au fost fraţii lui Iacob, tatăl Sfântului Gheorghe din Sfântul Munte. Gheorghe şi Sava s-au nevoit ca monahi, în Mânăstirea Hahuli din sudul Georgiei.

Sfinţii Părinţi s-au umplut de har dumnezeiesc. Fratele mai mare, Gheorghe, a fost consilier duhovnicesc la Curtea regelui Bagrat al III-lea Kuropalat şi, împreună cu regele, a devenit participant activ la dezvoltarea literaturii ecleziastice. Această perioadă avea să fie cunoscută drept Epoca de Aur a Literaturii Georgiene, fiind realizate multe traduceri şi copieri ale scrierilor bisericeşti. Fratele mai mic, Sava, este amintit drept un om neprihănit şi fără de vină, de către renumita figură bisericească Gheorghe cel Scund. Potrivit acestuia din urmă, fraţii erau înzestraţi cu generozitate, atât în ce priveşte binecuvântările duhovniceşti, cât şi bogăţia materială.

Când Sfinţii Părinţi au auzit despre evlavia nepotului lor, tânărul Gheorghe (mai târziu al Sfântului Munte), le-a sugerat ca Iacob să-l aducă la ei în Hahuli, în Klarjeti. Cu o bucurie nemărginită, Iacob şi-a adus fiul la fraţii temători de Dumnezeu.

În acea perioadă, un anumit Peris Jojikiţe, un nobil căsătorit cu fiica regelui Bagrat al III-lea, guverna aşezarea Varţatapi. Peris considera că este înţelept să invite un călugăr inteligent şi experimentat la palatul său, pentru a sluji ca sfetnic şi îndrumător duhovnicesc, aşa încât l-a ales pe Sfântul Gheorghe pentru această poziţie. Cu o mare reţinere, cuviosul Părinte a consimţit, încredinţându-i-se responsabilitatea tuturor lucrărilor duhovniceşti şi pământeşti de la Palat.

Gheorghe din Hahuli l-a dus pe tânărul Gheorghe, cu el, la palatul lui Peris Jojikiţe.

Un an mai târziu, împăratul bizantin Vasile al II-lea aducea acuzaţii false la adresa lui Peris, ordonând executarea lui. Soţia acestuia şi cei de la Curte, printre care se numărau şi Sfântul Gheorghe şi tânărul Gheorghe de la Sfântul Munte, au fost capturaţi şi escortaţi la Constantinopol.

După doisprezece ani în Bizanţ, captivilor li s-a permis, în sfârşit, să se întoarcă acasă. La revenirea în Georgia, Gheorghe din Hahuli şi-a trimis nepotul la Mânăstirea Hahuli, încredinţându-l fratelui său Sava.

Sfinţii Părinţi s-au mutat cu pace la Domnul, la mijlocul secolului al XIX-lea. Ei sunt cinstiţi în mod aparte în data de 19 decembrie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)