Duminicã 14 august 2022

Canonizarea Sfântului Mucenic preot Alexandru (Hotoviţky)

Sfântul Mucenic preot Alexandru (Hotoviţky)Noul mucenic al Rusiei, Alexandru Hotoviţky, s-a născut la 11 februarie 1872 în oraşul Kremeneţ, în familia evlavioasă a Protopopului Alexandru, care era rectorul Seminarului Teologic Volnia şi, mai târziu, păstor bun - de îndelungată amintire în inimile locuitorilor ortodocşi ai Volniei. Tânărul Alexandru a primit o bună educaţie creştină de la părinţii săi, care au insuflat în el dragoste pentru Biserica Ortodoxă şi pentru poporul lui Dumnezeu.

Viitorul păstor a fost educat la Seminarul Volnia şi la Academia Teologică din Sankt Petersburg, unde a absolvit un Master, în 1895.

După absolvirea Academiei, a fost trimis ca slujitor misionar în Eparhia Aleutină şi a Americii de Nord, unde a fost repartizat în funcţia de citeţ în Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae din New York. În urma căsătoriei sale cu Maria Scerbuhina, absolventă a Institutului Pavlovsk din Sankt Petersburg, preotul martir Alexandru a fost hirotonit diacon, iar la scurt timp după aceea, pe 25 februarie 1896, preot, de către Episcopul Nicolae (Ziorov) al Aleutinilor, pe care Părintele Alexandru îl va aminti întotdeauna cu recunoştinţă şi dragoste.

Hirotonia a avut loc la Catedrala Eparhială din San Francisco. În discursul său către nou-hirotonitul Părinte Alexandru, Episcopul Nicolae a explicat alegerea sa, prin aceste cuvinte:

„Simţul vostru aparte pentru decenţă, buna voastră educaţie, idealurile Voastre nobile şi evlavia sinceră m-au determinat imediat să Vă privesc admirativ şi m-au obligat să Vă aleg din rândul tinerilor cu care obişnuiaţi să mă vizitaţi în Sankt Petersburg. Am putut vedea că aveţi acea scânteie specială de la Dumnezeu, care face din orice slujire o lucrare reală după voia lui Dumnezeu, şi fără de care o lucrare devine o muncă neînsufleţită şî moartă. Primele Voastre experinţe în predicare v-au arătat puterea acestui tip de inspiraţie: aţi văzut cum oamenii s-au strâns în jurul Vostru şi cât de atenţi au rămas şi au ascultat discursurile Voastre în întregime... De ce aceşti oameni V-au ascultat, în loc să-i asculte pe alţi predicatori? În mod clar, scânteia care arde în dumneavoastră atrage inimile acestor oameni, ca un magnet”.

La o săptămână după hirotonia sa, tânărul preot a revenit la New York, pentru a-şi asuma păstorirea parohiei unde slujise anterior ca citeţ. Din 1898 până în 1907, noul martir Alexandru a slujit ca păstor, sub omoforul Episcopului Tihon. Sfântul Tihon, care, în tragicul an 1917, urma să fie ridicat prin rânduială dumnezeiască la Scaunul de Primat, ca Patriarh al Moscovei, l-a apreciat extrem de tare pe Părintele Alexandru, darul iubirii sale pastorale şi erudiţia sa teologică multilareală. Spectrul activităţii sale în Statele Unite a fost destul de larg şi foarte fructuos. El a avut succes în slujirea misionară, în special în rândul uniaţilor nou-emigraţi din Galicia şi Rusia Carpatină. A fost, totodată, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Protopopilor din America şi a reprezentat Biserica Ortodoxă, în faţa instituţiilor religioase americane şi la întâlniri.

Munca misionară a Părintelui Alexandru nu a fost lipsită de multe ispite şi întristări. Arhiepiscopul - ulterior Mitropolit - Platon (Rajdesvenschi) îşi exprima recunoştinţa pentru lucrările purtătorului de pătimire Alexandru în America, într-o adresare în cadrul Sfintei Liturghii Dumnezeieşti, pe 26 februarie 1914. Luându-şi rămas bun de la Părintele Alexandru, Arhiepiscopul spunea:

„Într-o dimineaţă, în anii în care am lucrat împreună, aţi venit în camera mea şi, fără să spuneţi nimic, v-aţi desfăcut  cămaşa, scoţând la iveală o rană foarte mare, vânătă şi sângeroasă, la piept. Acea rană provocată de un fanatic, care într-o împotrivire de furie v-a atacat sălbatic cu o bâtă, urmase întâlnirii cu mai mulţi ruşi pe care îi încurajase-ţi, ca pe nişte fraţi de aceeaşi etnie, să renunţe la uniatismul cu Roma... Întreaga mea fiinţă a rămas cu inima zguduită şi am fost profund mişcat, căci înaintea mea, în acel moment, se afla un exemplu autentic de mărturisitor pentru Hristos”.

Prin nevoinţele Părintelui Alexandru, au fost înfiinţate parohii ortodoxe în Philadelphia, Yonkers şi Passaic, precum şi în alte oraşe mari şi mici din America de Nord. Parohienii acestor biserici erau ortodocşi atunci când soarta îi adusese în Lumea Nouă, precum şi carpato-ruşi convertiţi de uniaţi şi foşti protestanţi convertiţi la Biserica Ortodoxă.

O contribuţie importantă în mărturisirea adevărului Ortodoxiei înaintea societăţii americane heterodoxe a fost publicaţia "American Ortodox Messenger", care apărea în engleză şi rusă, redactată de Părintele Alexandru. Articole editoriale apăreau regulat în acest jurnal.

Noul martir Alexandru a participat activ la înfiinţarea unei societăţi eparhiale ortodoxe de ajutor reciproc şi, în diferite momente, a ocupat funcţia de trezorier, prim secretar şi preşedinte al acestei organizaţii. Societatea oferea ajutor material carpato-ruşilor austrieci, slavilor macedoneni, trupelor ruseşti din Manciuria şi prizonierilor ruşi de război din taberele japoneze.

Părintele Alexandru şi-a asumat, de asemenea, sarcina ascetică de înălţare a Catedralei Sfântul Nicolae din New York, remarcabilă din punct de vedere arhitectural, maiestuoasă, care să înlocuiască mica biserică parohială. Catedrala urma să devină o podoabă a oraşului. El a vizitat comunităţile ortodoxe din întreaga America, solicitând fonduri pentru construirea acesteia. În 1901, a călătorit şi în patria sa, Rusia, în acelaşi scop. În analele Bisericii Sfântului Nicolae, care în 1903 a devenit Catedrală Eparhială, apare înregistrat că: „această catedrală a fost întemeiată şi construită în oraşul New York din America de Nord, sub supravegherea şi prin eforturile şi lucrările Preacucernicului Părinte Protopop Alexandru Hotoviţchi, în anul Domnului nostru 1902”.

În 26 februarie 1906, America Ortodoxă a sărbătorit cea de-a zecea aniversare a slujirii preoţeşti a Protopopului Alexandru, unul dintre cei mai remarcabili păstori ai săi. Episcopul Tihon l-a salutat pe sărbătorit, cu aceste cuvinte:

„Amintind hirotonirea voastră ca preot al lui Dumnezeu, la această aniversare, vă gândiţi fără îndoială cum aţi folosit talanţii daţi de Dumnezeu şi vă întrebaţi dacă harul lui Dumnezeu v-a fost dat în zadar şi cât de mult aţi avansat pe calea desăvârşirii morale. Judecându-vă în acest fel, sunteţi totodată judecător şi acuzat. Pentru ca o hotărâre să fie corectă, mărturia celor de faţă, martorii, trebuie să fie audiaţi. Acum ei vorbesc înaintea voastră - lăsaţi-i. Slavă Domnului! Tocmai am auzit mărturia lor elocventă şi plină de inimă, care vă lăuda. Pentru mine, ca mai-mare, pot să mărturisesc că v-aţi dovedit a fi de încredere şi aţi împlinit aşteptările avute la hirotonirea voastră”.

Slujirea pastorală plină de jertfelnicie şi dăruire a noului martir Alexandru în America s-a încheiat pe 26 februarie 1914, la exact optsprezece ani de la hirotonia sa ca preot. În adresarea de rămas bun, Părintele Alexandru a spus:

„Te las cu bine, Rusie americană ortodoxă - maica mea dragă, Sfântă Biserică Americană. Eu, fiul tău nepriceput, mă înclin cu totul până la pământ înaintea ta. M-ai născut duhovniceşte, m-ai hrănit din adâncurile tale, m-ai inspirat prin puterea ta. Prin strălucita mărturisire a întemeietorilor tăi, prin învăţăturile apostoleşti luminate ale predicatorilor tăi, prin zelul turmei tale credincioase, mi-ai oferit cea mai mare bucurie posibilă - să fiu fiu al tău”.

Din 1914 până în 1917, Părintele Alexandru a slujit ca preot în Helsinki, Finlanda, unde majoritatea populaţiei era protestantă. Deşi Finlanda făcea parte din Imperiul Rus, clericii ortodocşi de acolo a trebuit să depună eforturi mari pentru a-i proteja pe karelienii ortodocşi, de expansionismul prozelit al luteranilor finlandezi. În Finlanda, noul martir Alexandru a fost un asistent loial, activ şi dedicat arhipăstorului său - Serghie (Stragorodschi), viitor Patriarh.

În august 1917, Protopopul Alexandru a fost transferat la Moscova şi repartizat ca păstor asistent al Catedralei Mântuitorului Hristos. Aici s-a aflat din nou sub îndrumarea directă a Sfântului Tihon, cu care fusese deja asociat apropiat în America.

Purtătorul de pătimire Alexandru a participat la deliberările Sinodului Bisericii din 1917-1918. Când Sinodul a luat în discuţie redactarea unui mesaj, către turma ortodoxă, privind alegerile pentru Consiliul de Stat, el a spus că, odată ce soarta Rusiei era în joc, Biserica şi Sinodul nu ar trebui să stea deoparte, când vine vorba despre lupta de salvare a naţiunii. Vorbind despre eforturile Sinodului de a construi Biserica, el şi-a prezentat planurile preliminare privind ordinea şi vindecarea în viaţa internă a Bisericii, declarând cu oarecare amărăciune: „Se pare că exista constructori care pregătesc cu îndârjire proiecte, planuri pentru construirea unui edificiu şi, în acelaşi timp, stăm şi observăm liniştiţi cum, cărămidă cu cărămidă, acest edificiu este distrus de către duşmani”.

În anii dificili ai Războiului Civil, noul martir Alexandru a colaborat îndeaproape cu Sfântul Tihon, la administrarea Eparhiei Moscovei. În 1918, sub îndrumarea duhovnicească a parohului - Părintele Nicolae Arsenev - şi a păstorului asistent, Părintele Alexandru, a fost înfiinţată o obşte (frăţie) apropiată Catedralei Mântuitorului Hristos. Ca primă activitate, obştea a emis un apel către turma ortodoxă - la care Părintele Alexandru a ajutat să fie scrisă.

Acest document arăta:

„Oameni ai Rusiei! Catedrala Mântuitorului Hristos, podoaba Moscovei, mândria Rusiei, bucuria Bisericii Ortodoxe, a fost condamnată la distrugere treptată. Acestui slăvit monument al marilor încercări ale luptătorilor ruşi care şi-au dat viaţa pentru pământul lor natal şi pentru Sfânta credinţă ortodoxă, i s-a refuzat sprijinul din partea statului... Oameni ai Rusiei! Chiar veţi lăsa această minunată Biserică a Mântuitorului, să fie batjocorită? Chiar să fie adevărat, după cum afirmă persecutorii Sfintei Biserici, că oamenii din Rusia nu mai au nevoie de lucruri sfinte - de biserici, Taine, slujbe - pentru că toate acestea ar fi depăşite şi ar ţine de superstiţie? Răspundeţi, credincioşilor! Toţi să răspundeţi, într-un glas! Ridicaţi-vă şi apăraţi-vă lucrurile sfinte! Donaţiile generoase şi bine intenţionate ale celor bogaţi să se adauge bănuţilor preţioşi ai credincioşilor săraci. Moscova, eşti inima Rusiei! Păstrează-ţi Sfântul Altar - Biserica ta cu turle de aur, a Mântuitorului!...”

Ca răspuns la acest apel, locuitorii ortodocşi ai Moscovei s-au alăturat obştii Catedralei Mântuitorului Hristos şi au făcut daruri pentru sprijinirea maiestuoasei biserici.

Slujirea pastorală, la acea vreme, era însoţită de multă durere şi de pericole. În mai 1920 şi noiembrie 1921, Părintele Alexandru a fost arestat, pentru scurte perioade de timp. El a fost acuzat că a încălcat decretele referitoare la separarea Bisericii de Stat şi a Şcolii de Biserică, deţinând şcoli bisericeşti pentru copii.

În 1922, Biserica a fost supusă unor suferinţe grele, atunci când, sub pretextul de a-i ajuta pe cei flămânzi, comorile ecleziastice, inclusiv sfintele vase, icoanele şi alte lucruri sfinte au fost confiscate violent de stat. Ţinând cont de apelul sfântului ei Primat, Biserica Ortodoxă a făcut donaţii generoase, pentru a-i ajuta pe cei înfometaţi. Cu toate acestea, atunci când Sfântul Tihon a emis o declaraţie către turma sa din întreaga Rusie, interzicând cooperarea clerului în predarea sfintelor vase pentru uz non-ecleziastic, bazându-se pe dreptul canonic, a fost pornită o campanie calomnioasă împotriva Bisericii, a fost arestat Primatul ei, având loc un val de cazuri judecătoreşti în toată Rusia, în care slujitorii Altarului Domnului au fost acuzaţi de activităţi contra-revoluţionare. În timpul acestor încercări, mulţi slujitori credincioşi ai Bisericii lui Hristos au fost condamnaţi la moarte şi şi-au vărsat sângele ca martiri.

În această perioadă dificilă pentru Biserică, Părintele Alexandru a urmat neclintit îndrumările Sfântului Patriarh pentru turma sa, cât şi propriile direcţii. La Catedrala Mântuitorului Hristos erau colectate fonduri pentru ajutorarea celor înfometaţi. Totodată, s-au întreprins măsuri de protejare a obiectelor sacre ale acestei biserici. Întâlniri ale clericilor şi enoriaşilor Catedralei Mântuitorului Hristos aveau loc în apartamentul Părintelui Alexandru, redactându-se astfel o rezoluţie a şedinţei parohiale generale privind decretul de stat.

Un proiect al rezoluţiei, pregătit de Părintele Alexandru, protesta împotriva confiscării violente a obiectelor valoroase ale bisericii. O adunare generală a enoriaşilor a fost convocată pe 23 martie 1922, la Catedrala Mântuitorului Hristos, prezidată de Protopopul Nicolae Arsenev. Părintele Alexandru fusese deja arestat. În cadrul acestei întâlniri, a fost adoptat textul final al rezoluţiei, care cerea garanţii din partea statului ca toate donaţiile să fie utilizate strict pentru a salva vieţile celor înfometaţi. Participanţii la întâlnire protestau la adresa publicaţiilor otrăvitoare împotriva Bisericii, precum şi a insultării ierarhiei. Redactarea acestui document a fost considerată, de autorităţi, ca fiind o activitate contra-revoluţionară penală.

În urma a două cazuri de judecată împotriva Bisericii, desfăşurate la Petrograd şi Moscova, care duseseră la executarea unor preoţi mucenici şi a altor mireni martiri, un nou proces extrem de vizibil al clerului şi laicilor începea la Moscova, pe 27 noiembrie 1922, susţinându-se că acuzaţii ar fi „încercat” să păstreze, în mâinile lor, obiectele de valoare ale Bisericii şi, prin înfometarea rezultată, să răstoarne regimul sovietic”.

În acest caz s-au aflat 105 clerici şi laici. Printre ei se aflau Protopopul Serghie Uspenschi, paroh în Precistenca, Protopopul Nicolae Arseniev, paroh al Catedralei Hristos Mântuitorul, Protopopul Alexandru Hotoviţky, preot asistent (doi) al aceleiaşi Catedrale, Ilie Gromoglasov, preot al Catedralei Hristos Mântuitorul, Lev Evghenievici Anohin, paznicul Catedralei, şi Protopopul Simeon Golubev, parohul Bisericii Sfântul Ioan.

Cea mai semnificativă parte a rechizitoriului depus Curţii viza activitatea clericilor şi laicilor Catedralei Mântuitorului Hristos. Rechizitoriul declara: „Principalii organizatori şi lideri ai acestei activităţi infracţionale au fost preotul Hotoviţky, preşedintele Consiliului Parohial din această zonă, preotul Arsenev, parohul Catedralei, preotul Zoticov, preotul Gromoglasov, fostul avocat Kaiutov, fostul ministru adjunct Şchepkin, comerciantul Golovkin şi inginerul Anohin. Când s-a emis decretul Comitetului Executiv Central Suprem cu privire la confiscarea obiectelor de valoare ale bisericii, au început activităţile preliminare, sub conducerea preotului Hotoviţky, care a strâns în mod repetat, în secret, persoanele numite mai sus, în apartamentul său, pentru a planifica împreună măsuri pe care le-au propus spre adoptare în vederea împlinirii intenţiilor penale”.

Cazul a fost analizat în instanţă, timp de două săptămâni. După citirea rechizitoriului detaliat, a început chestionarea inculpaţilor. Părintele Alexandru a rămas rece şi calm în timpul interogării, încercând să-i protejeze pe ceilalţi inculpaţi. El nu a recunoscut nicio vinovăţie, afirmând: „Consider că nu este contra-revoluţionar să aduci o cantitate de metal corespunzătoare, în schimbul obiectelor de valoare ale Bisericii”.

În urma interogării tuturor inculpaţilor şi martorilor, în cadrul şedinţei de judecată din 6 decembrie, procurorul infam, macabru, Vişinschi, a pronunţat declaraţia finală de urmărire penală. El a cerut instanţei o pedeapsă capitală pentru treisprezece inculpaţi, incluzând Protopopii Alexandru Hotoviţky, Nicolae Arsenev, Serghie Uspensky, preotul Ilie Gromoglasov, stareţa Vera (Pobedinskaya) din Mânăstirea de maici Novodevici şi L.E. Anohin. Vişinschi a solicitat ca ceilalţi inculpaţi să fie condamnaţi la închisoare, cu diferite termene.

Pe 11 decembrie, inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea de a rosti un cuvânt final, înaintea instanţei. În comentariile sale, Părintele Alexandru a încercat, în primul rând, să obţină clemenţa şi mila Curţii pentru clericii fraţi:

„Vă îndrept atenţia către cei care au fost la întâlnirea din apartamentul meu: unii dintre ei sunt bătrâni, iar ceilalţi sunt foarte tineri şi nu sunt vinovaţi cu nimic. Aceasta a fost o întâlnire complet obişnuită, nu a fost contra-revoluţionară şi nu poate fi în niciun fel caracterizată drept un complot ascuns”.

Cele mai lungi comentarii finale au aparţinut profesorului şi preotului Ilie Gromoglasov. Acest inculpat a încercat să obţină favoarea instanţei, prin expunarea fostei sale opoziţii faţă de Sfântul Sinod. În ceea ce priveşte concluziile urmăririi penale, el a spus că „nu ştia nimic despre organizaţia criminală condusă de Hotoviţky”.

Pe 13 decembrie, a fost anunţat verdictul Tribunalului Revoluţionar. Era mai blând decât verdictele sângeroase livrate la procesele anterioare - organizate la Petrograd şi Moscova, pe tema confiscării obiectelor de valoare ale Bisericii. Fiecare dintre principalii inculpaţi - stareţa Vera (Pabedinskaya), Protopopul Serghie Uspensky şi Protopopul Alexandru Hotoviţky au fost condamnaţi la zece ani de închisoare, la confiscarea proprietăţilor personale şi privarea de drepturile lor civile timp de cinci ani. Ceilalţi au fost condamnaţi la termene mai mici de închisoare. Apelurile pentru graţiere, făcute de cei care au fost condamnaţi la cele mai lungi termene de închisoare, incluzând şi pe Protopopul Alexandru, au fost respinse de prezidiul Comitetului Executiv Central Suprem, la 16 februarie 1923.

După ce Sfântul Patriarh Tihon a reluat administrarea Bisericii şi a făcut mai multe declaraţii privind loialitatea faţă de autorităţile guvernamentale, mulţi ierarhi, clerici, lideri ai Bisericii şi laici, care primiseră anterior sentinţe de la sistemul judiciar, au fost amnistiaţi. Părintele Alexandru s-a numărat printre cei eliberaţi în octombrie 1923. În urma eliberării sale, nu a fost repartizat într-o parohie, ci a slujit ca invitat în diverse biserici din Moscova.

A rămas liber doar pentru o perioadă scurtă de timp. Deja la 4 septembrie 1924, E. Tucov, şeful secţiunii a 6-a a Departamentului de Orânduire Politică de Stat, compilase o listă cu treisprezece lideri ai clericilor şi bisericilor din Moscova şi recomandase să fie supuşi exilului administrativ. Noul martir Alexandru, care era inclus în listă, a fost caracterizat după cum urmează, în acel document: „Un preot şi predicator cu o educaţie post-universitară, foarte activ, zelos şi influent în rândul tihoniţilor. Perspectiva lui este anti-sovietică”.

La 9 septembrie 1924, noul martir Alexandru a fost supus unui interogatoriu.

„În convingerile mele religioase”, spunea el în acel moment, „mă consider un tihonit. Relaţiile mele cu Patriarhul sunt mai degrabă de apropiere, decât strict administrative, dar în ultima vreme am evitat întâlnirile cu Patriarhul Tihon, întrucât simţeam că acest lucru ar putea să-l incomodeze, din cauza convingerilor mele legate de confiscarea obiectelor de valoare ale Bisericii. Nu am exprimat niciodată vreo opinie cu privire la restabilirea fostului guvern, iar un astfel de gând nu mi-a trecut nici măcar prin minte”.

Printr-o decizie a unei reuniuni speciale a administraţiei Departamentului de Orânduire Politică de Stat, noul martir Alexandru a fost exilat în regiunea Turuhan, pentru o perioadă de trei ani. Sănătatea sa deja slăbită a avut de suferit în continuare, prin călătoria sa în îndepărtatul nord.

La întoarcerea din exil, Părintele Alexandru a fost ridicat în grad preoţesc şi a devenit unul dintre cei mai apropiaţi asistenţi ai locţiitorului secund al Tronului Patriarhal, Mitropolitul (mai târziu Patriarhul) Serghie, care îl cunoştea bine din vremea slujirii sale în Finlanda.

În anii 1930, Protopopul Alexandru a slujit ca paroh al Bisericii "Aşezarea în Raclă a Sfântului Veşmânt al Maicii Domnului", de pe Strada Donskoy. Unul dintre enoriaşii acestei biserici îşi aminteşte:

„În 1936, Părintele Alexandru nu a predicat, întrucât se pare că i se interzisese să facă acest lucru. În 1936-1937, am fost prezent de multe ori când Părintele Alexandru a slujit. Era un preot înalt, cu părul grizonat, cu trăsături faciale blânde, care părea extrem de inteligent. Păr tuns, o barbă mică, ochii castanii, foarte amabil, un tenor... cu interpretări distincte şi cu inspiraţie... aspectul lui îmi amintea de mulţi preoţi care erau exilaţi din regiunile occidentale... Părintele Alexandru a avut mulţi enoriaşi care îl venerau foarte mult... Chiar şi astăzi îmi amintesc ochii Părintelui Alexandru. Părea de parcă privirea lui ar fi pătruns în inima ta şi ar fi îmbrăţişat-o cu afecţiune. Am avut acelaşi sentiment când l-am văzut pe Sfântul Patriarh Tihon... aceeaşi lumină strălucind şi în ochii Părintelui Alexandru, a fost mărturia sfinţeniei sale”.

În toamna anului 1937, noul martir Alexandru a fost arestat din nou. Documentele doveditoare despre el puse la dispoziţia noastră se încheie aici; cu toate acestea, majoritatea rapoartelor orale mărturisesc moartea sa ca martir. Biserica Ortodoxă din America, pe a cărei teritoriu Protopopul Alexandru a slujit ca preot până în 1914, îl venerează ca pe un "purtător de patimire", a cărui viaţă ca mărturisitor s-a încheiat cu suferinţa pentru Hristos. Locul înmormântării sale nu se cunoaşte.

Biserica Rusiei îl cinsteşte pe Sfântul Alexandru pe 4 decembrie, din anul 1994, în ziua canonizării acestuia, cât şi pe 7 august, împreună cu Protopopii Alexei Vorobiev, Mihail Pişevsky, Ioan Voroneţ, cu preoţii Dimitrie Milovidov şi Petru Tokarev, diaconul Elisei Şolder şi egumenul Atanasie Egorov.

*********
/ spre Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)