Marþi 16 august 2022

Sfântul Gurie, Arhiepiscop de Kazan

Sfântul Gurie, Arhiepiscop de KazanSfântul Gurie, Arhiepiscop de Kazan (în lume Grigorie Rugotin), a fost primul Arhiepiscop al Eparhiei Kazanului, înfiinţată în 1555. S-a născut în oraşul Radonej din afara Moscovei, în familia unui curtean. Părinţii săi nu erau bogaţi, aşa încât din primii ani a trebuit să slujească Prinţului Ivan Penkov, ca administrator al moşiilor sale.

Din tinereţe, Grigorie era evlavios, smerit şi blând, păzindu-şi curăţia. Acuzat de lipsă de decenţă faţă de soţia Prinţului, Grigorie a fost închis într-o temniţă subterană, timp de doi ani. Acest lucru i-a şubrezit sănătatea, dar i-a şi întărit evlavia religioasă. În închisoare, a scris o mică broşură pprin care copiii erau învăţaţi să citească şi să scrie. El a dăruit câştigurile din abecedarul său, celor nevoiaşi.

Eliberat din închisoare, Grigorie a fost tuns monah, cu numele de Gurie, la Mânăstirea Sfântul Iosif de Volokolamsk, cunoscută pentru stricteţea rânduielii sale monahale. În 1543, a fost ales de fraţi ca egumen al acestei mânăstiri. A administrat-o aproape nouă ani, apoi a renunţat la această chemare, vieţuind doi ani ca simplu monah.

Înainte de a deveni Episcop, Sfântul Gurie a condus, timp de un an, Mânăstirea Preasfânta Treime Selijarov din Eparhia de Tver. El a fost ales, prin tragere la sorţi, pentru Tronul din Kazan. Asistat de Sfântul Varsanufie (11 aprilie), Sfântul Gurie s-a dedicat activităţii misionare. În cei opt ani de Episcop, au fost organizate patru mânăstiri, fiind construite Catedrala Buna Vestire şi încă zece biserici, în oraş.

În 1561 Sfântul s-a îmbolnăvit grav, nemaiputând săvârşi el însuşi dumnezeieştile slujbe. În zilele de sărbătoare, era dus în biserică, iar el fie şedea, fie stătea întins, pentru că nu avea putere să mai meargă ori să stea în picioare.

Cu puţin timp înainte de mutarea sa la Domnul (1563), a primit marea schimă, de la Sfântul Varsanufie. A fost înmormântat în Mânăstirea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. La 4 octombrie 1595, au fost descoperite sfintele moaşte, neputrezite, ale Sfinţilor ierarhi Gurie şi Varsanufie. Sfântul Ermoghen, Mitropolitul Kazanului (12 mai), a fost prezent la descoperirea sfintelor lor moaşte şi a descris acest eveniment în Viaţa acestor Sfinţi.

La 20 iunie 1613, sfintele moaşte ale Sfântului Gurie au fost mutate din Mânăstirea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, în Catedrala Buna Vestire. În prezent, sfintele moaşte se odihnesc la Kazan, într-o capelă de cimitir, numită după Sfântul Prinţ Teodor de Murom şi fiii săi, David şi Constantin (21 mai). Sfântul Gurie, Arhiepiscop de Kazan, este serbat în mod aparte pe 5 decembrie, anual.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)