Pavel I. Plihanov s-a născut în oraşul Samara, la 5 iulie 1845, fiu al lui Ioan şi al Nataliei Plihanov. Mama lui a murit la naştere, iar tatăl său se recăsătorea mai pe târziu, astfel încât fiul său să aibă o mamă. Deşi mama lui vitregă era foarte severă, era o mamă adevărată pentru băiat, iar acesta o iubea foarte mult.
Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Pavel s-a înrolat în Corpul Cadeţilor Poloţk. şi-a încheiat studiile la Şcoala Militară din Orenburg şi a ajuns ofiţer. Ulterior, a absolvit Şcoala de Stat de Ofiţeri din Petersburg şi, de asemenea, a lucrat la cartierul militar al regiunii Kazan, în cele din urmă ajungând la gradul de colonel.
Odată, fiind bolnav, Pavel credea că va muri. El i-a cerut unui subordonat să-i citească din Sfânta Evanghelie, apoi şi-a pierdut cunoştinţa. Imediat, a avut o viziune în care Cerurile păreau să se deschidă, el temându-se din cauza luminii mari. Întreaga sa viaţă păcătoasă i-a trecut prin faţă şi s-a umplut de pocăinţă. O voce i-a spus că ar trebui să meargă la Mânăstirea Optina, deşi medicii nu credeau că se va mai recupera. Cu toate acestea, sănătatea lui s-a îmbunătăţit, iar colonelul a vizitat Optina. În august 1889, Stareţul mânăstirii era Sfântul Ambrozie (10 octombrie), care i-a spus lui Pavel să-şi pună rânduială în treburile lumeşti. Doi ani mai târziu, Sfântul Ambrozie l-a binecuvântat să rupă orice legătură cu lumea şi i-a spus să intre în Optina, în trei luni.
Nu a fost uşor pentru colonel să-şi dea demisia în acea perioadă de trei luni, întrucât obstacolele apăreau în calea sa. De fapt, i s-a oferit o promovare la grad de general şi i s-a cerut să mai amâne retragerea. Unii chiar au încercat să-i aranjeze o căsătorie, luând în râs intenţia lui de a merge la mânăstire. Doar mama sa vitregă era fericită că el îşi dorea să devină călugăr. Exact în ultima zi a celor trei luni, el îşi încheia treburile şi ajungea la Optina. Dar, exact atunci, Sfântul Ambrozie se mutase la Domnul, având loc pregătirile pentru înmormântare.
Sfântul Anatolie I (25 ianuarie) i-a urmat Părintelui Ambrozie în rolul de stareţ şi l-a dat pe Pavel în grija ieromonahului sfânt Nectarie (29 aprilie), spre a-i fi însoţitor de chilie. El a fost primit ca ucenic, în 1892, şi devenea rasofor în anul 1893. În următorii zece ani a trecut prin diferite etape ale vieţii monahale, inclusiv hirotonirea ca diacon (1902) şi ca preot (1903). Călugărul Pavel a fost tuns în taină pentru mantia călugărească, în decembrie 1900, pe când era grav bolnav. Când l-au întrebat ce nume dorea să primească, a spus că nu contează. L-au numit după Sfântul Varsanufie de Tver şi Kazan (11 aprilie). Deşi s-a recuperat, nu i s-a dat mantia până în decembrie 1902, după Sfânta Liturghie, când s-a dezvăluit că fusese tuns pe când era bolnav.
La 1 septembrie 1903, Părintele Varsanufie a fost ales să-l ajute pe Bătrânul Iosif, stareţ al Schitului, în problemele duhovniceşti ale fraţilor Schitului şi surorilor din Mânăstirea Şamordino.
La începutul războiului ruso-japonez, în 1904, Părintele Varsanufie a fost trimis în Orientul Îndepărtat, cu rolul de capelan militar, unde a slujit pentru soldaţii răniţi. Războiul s-a încheiat în august 1905, iar Sfântul Varsanufie a revenit la Optina, pe 1 noiembrie 1905.
Întrucât Bătrânul Iosif înaintase mult în vârstă şi era prea slăbit pentru a mai administra treburile Schitului, Părintele Varsanufie a fost numit, în locul lui, stareţ al Schitului. Părintele Varsanufie a restabilit curând ordinea şi disciplina, a plătit datoriile, a restaurat clădirile. Ca stareţ, el a îmbinat stricteţea, cu grija părintească şi mângâierea pentru cei de sub el.
Sfântul Varsanufie, la fel ca ceilalţi Bătrâni ai Optinei, avea darul înainte-vederii şi videcării celor suferinzi trupeşte şi sufleteşte. Unul dintre fiii săi duhovniceşti, Părintele Inochentie Pavlov, îşi amintea prima mărturisire la Bătrân. El se speriase atunci, deoarece Părintele Varsanufie părea să-i cunoască gândurile cele mai ascunse, amintindu-i de oameni şi evenimente pe care el le uitase. Sfântul a vorbit cu blândeţe şi i-a spus că Dumnezeu era Cel Care îi dezvăluise acele lucruri. „Cât voi trăi eu, să nu vorbeşti nimănui despre experienţa de acum”, a spus el, „dar poţi vorbi despre asta, după moartea mea”.
Sfântul Varsanufie a iubit cărţile duhovniceşti, în special Vieţile Sfinţilor. El le spunea adesea oamenilor, că cei care citesc aceste vieţi, cu credinţă, primesc mare câştig. Răspunsuri, ale multora dintre întrebările vieţii, pot fi găsite citind Vieţile Sfinţilor - spunea el. Ele ne învaţă cum să depăşim obstacolele şi dificultăţile, cum să rămânem fermi în credinţa noastră şi cum să luptăm împotriva răului şi să ajungem biruitori. Întrucât Vieţile Sfinţilor se găseau peste tot, Bătrânul era trist, că cei mai mulţi oameni nu le citeau.
Sfântul Varsanufie cinstea mulţi sfinţi, în fiecare zi, în timpul rânduielii sale de rugăciune, iar acest lucru nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea o importanţă deosebită în viaţa sa. Dacă, spre exemplu, avea loc un eveniment aparte, el se uita să vadă ce Sfinţi erau cinstiţi în acea zi, apoi începea să-i amintească zilnic. Mai apoi, avea să observe că în ziua lor de sărbătoare, ei aveau să-l salveze adesea dintr-un pericol sau din alte probleme. La 17 decembrie 1891, la cinstirea Sfântului Prooroc Daniel şi a celor Trei Tineri Sfinţi, el părăsise Kazan-ul, neavând să se mai întoarcă vreodată. Aceasta fusese ziua în care decisese să părăsească lumea, iar Sfântul Varsanufie simţise că Dumnezeu îl scosese dintr-un cuptor al patimilor. După cum cei trei tineri fuseseră scoşi din cuptorul aprins, fiindcă nu se închinaseră înaintea idolilor, tot aşa Bătrânul a crezut întotdeauna că părăsise lumea nevătămat, pentru că refuzase să se plece înaintea idolilor poftei, mândriei, lăcomiei etc.
Din 1908, Sfântul Varsanufie începuse să se îmbolnăvească destul de des şi vorbea despre moartea sa, care părea să se apropie. În luna aprilie a aceluiaşi an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla Marea Schimă. Părintele Varsanufie îşi dorise mult timp să primească Marea Schimă înainte de moartea sa, dar nu spusese nimănui asta, cu excepţia Arhimandritului. Prin urmare, el luase aceasta ca pe un semn că va muri curând.
Într-o noapte, în iulie 1910, Bătrânul s-a îmbolnăvit atât de tare, încât a trebuit să părăsească biserica în timpul Vecerniei şi să revină în chilia sa. A doua zi dimineaţă, 11 iulie, se simţea atât de slăbit, încât nu mai putea sta singur. În acea seară, a fost tuns în Marea Schimă.
Părintele Varsanufie a început, însă, să-şi revină, dar noi probleme apăreau în mânăstire. Călugării nou-veniţi din medii duhovniceşti laxe nu înţelegeau natura ascetică a monahismului sau noţiunea de stareţ şi, astfel, au început să ceară reforme şi schimbare. Voiau să aibă poziţii autoritare şi să închidă Schitul. Din cauza plângerilor lor, Părintele Varsanufie a fost îndepărtat din Optina şi repartizat ca egumen la Mânăstirea Goluvinschi. Când îşi prelua îndatoririle, Părintele Varsanufie găsea mânăstirea în stare de declin fizic şi duhovnicesc. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut încrederea şi, curând, mânăstirea începu să reînvie. Din ce în ce mai mulţi oameni o vizitau, auzind că Bătrânul din Optina venise la Goluvinsky, iar starea financiară a mânăstirii a început şi ea să se îmbunătăţească. Cu toate acestea, fraţii răzvrătiţi îi provocau mare întristare, aşa încât a trebuit să-i îndepărteze pe unii dintre ei.
La începutul anului 1913, Sfântul Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou şi i-a cerut Mitropolitului Macarie al Moscovei să-i permită să se retragă la Optina, dar asta nu mai avea să se întâmple. A adormit întru Domnul pe 1 aprilie, iar pe 6 aprilie (care era şi Sâmbăta lui Lazăr), a fost dus la Optina, unde a fost înmormântat.
Patriarhia Moscovei a hotărât venerarea locală a Bătrânilor din Optina, în 13 iunie 1996. Lucrarea de descoperire a sfintelor moaşte ale Sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie al II-lea începea pe 24 iunie 1998 şi se încheia a doua zi. Dată fiind, însă, asocierea unor sărbători bisericeşti (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi altele) cu datele reale ale descoperirii sfintelor moaşte, Patriarhul Alexei al II-lea a desemnat ziua de 27 iunie ca dată a cinstirii acestui eveniment. Sfintele moaşte ale Sfinţilor Stareţi se odihnesc, acum, în noua Biserică a Icoanei Vladimir a Maicii lui Dumnezeu.
Bătrânii Optinei au fost canonizaţi de Patriarhia Moscovei, pentru venerare universală, în ziua de 7 august a anului 2000. Cinstirea aparte a Sfântului Varsanufie din Optina se face în ziua de 1 aprilie, în fiecare an.
*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe