Sfântul Teofan Zăvorâtul, Episcop de Tambov

   Gheorghe Govorov, cel ce avea să devină viitorul Sfânt Teofan de Tambov, s-a născut la 10 ianuarie 1815 în satul Cernavsk, în provincia Orlov a Rusiei, unde tatăl său era preot.

   La început, Gheorghe a urmat şcoala primară la Liven, apoi şcoala militară. În perioada 1837-1841, a studiat la Academia Teologică din Kiev şi vizita, de mai multe ori, Mânăstirea Peşterilor. În aceste împrejurări, nu este surprinzător faptul că a primit tunsura monahală în timp ce încă era student. După absolvire, noul Ieromonah Teofan a fost numit rector al Şcolilor Bisericeşti din Kiev, iar mai târziu rector al Seminarului din Novgorod. Înainte de a se retrage din exerciţiul predării de carte, Părintele Teofan ocupa funcţia de profesor şi inspector asistent al Academiei din Petersburg.

   Sfântul Teofan nu era, însă, pe deplin mulţumit de lucrarea academică, aşa încât a cerut să fie scutit de îndatoririle sale. El a fost desemnat să fie membru al misiunii ruseşti la Ierusalim. După ce a fost ridicat la grad de Arhimandrit, a devenit rector al Seminarului Olneţ. Curând, a fost repartizat ca preot al bisericii reprezentanţei din Constantinopol. Sfântul Teofan a fost, în cele din urmă, rechemat în Rusia, pentru a deveni rector al Academiei din Petersburg şi supraveghetor pe parte de educaţie religioasă în şcolile seculare ale capitalei.

   La 9 mai 1859, Sfântul Teofan a fost sfinţit Episcop de Tambov - eparhie în care a înfiinţat o şcoală eparhială pentru fete. În vremea în care a slujit în Tambov, a ajuns să îndrăgească Mânăstirea retrasă Vişa, aflată în eparhia sa. În 1863, a fost transferat în Eparhia de Vladimir şi a rămas acolo timp de trei ani. De asemenea, a înfiinţat o şcoală eparhială pentru fete, şi la Vladimir.

   Sfântul Episcop Teofan a vizitat parohiile din întreaga sa eparhie, slujind, predicând, restaurând bisericile şi împărtăşind bucuriile şi necazurile turmei sale. Era foarte dificil, pentru Episcopul Teofan, să vieţuiască în lume şi să se implice în dispute zadarnice. Mulţi au abuzat de încrederea lui, dar nu a fost în stare să pedeapscă vreodată pe cineva. Pentru aceasta, prefera să lase sarcinile neplăcute protopopilor de sub el.

   A fost de faţă la aflarea sfintelor moaşte ale Sfântului Tihon din Zadonsk în 1861, iar acest lucru l-a impresionat extrem de tare, pentru că avea multe în comun cu acel Sfânt. Îl iubise pe Sfântul Tihon, încă din copilărie, şi vorbea mereu despre el, cu mare entuziasm. Când Sfântul Tihon a fost canonizat, pe 13 august, bucuria Episcopului Teofan a fost nemăsurată.

   În 1866, cererea sa de a fi scutit de îndatoririle de Episcop de Vladimir îi era acceptată. A fost numit stareţ al Mânăstirii Vişa, dar avea să renunţe curând la această poziţie. I s-a permis să vieţuiască acolo şi să oficieze slujbele ori de câte ori dorea.

   Pregătindu-se să-şi părăsească eparhia, nu urmărea altceva decât să se concentreze pe propria sa mântuire şi asupra comuniunii în linişte cu Dumnezeu. La 24 iulie 1866, îşi lua rămas bun de la eparhia sa, părăsind lumea, pentru o viaţă de zăvorâre, dedicându-se scrierii de cărţi duhovniceşti. Prin aceste cărţi, Sfântul Teofan devenea ajutător duhovnicesc al tuturor creştinilor ortodocşi. Deşi a căutat "împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui" (Matei 6:33), i s-a adăugat şi renumele de scriitor de mare însemnătate pentru întreaga lume.

   Episcopul Teofan a scris multe cărţi, dar fără să aibă parte de câştiguri de ordin financiar din vânzarea lor. A încercat să le vândă cât mai ieftin şi se epuizau, astfel, rapid. El a scris despre subiecte pe care alţii de dinaintea lui nu le trataseră pe deplin: cum să duci o viaţă creştină, cum să depăşeşti obiceiurile păcătoase şi cum să eviţi disperarea. El a încercat să explice etapele desăvârşirii duhovniceşti, în mod sistematic, ca unul care trecuse el însuşi prin aceşti diferiţi paşi. Între cărţile sale, se află: "Viaţa duhovnicească şi cum să ne concentrăm asupra ei"; "Calea către mântuire"; "Scrisori despre viaţa duhovnicească". De asemenea, el a tradus Filocalia, în cinci volume, şi predicile Sfântului Simeon Noul Teolog.

   În primii şase ani în mănăstire, Episcopul Teofan a participat la toate slujbele. Stătea nemişcat în biserică, cu ochii închişi, astfel încât să nu fie distras. Adesea, oficia Sfânta Liturghie în duminici şi zilele de sărbătoare.

   Începând cu 1872, a rupt toate relaţiile cu oamenii (cu excepţia duhovnicului său) şi nu a mai părăsit chilia pentru a participa la biserică. El a rânduit un mic paraclis în încăperile sale şi l-a închinat Botezului Domnului. Timp de zece ani a slujit acolo duminica şi în zilele de sărbătoare. În ultimii unsprezece ani din viaţă, el a slujit în fiecare zi singur. Uneori cânta, iar alteori rămânea complet tăcut.

   Ori de câte ori cineva îl vizita cu treburi, Episcopul Teofan răspundea cu cât mai puţine cuvinte, apoi se cufunda în rugăciune. Dacă cineva îi trimitea bani, îi împărţea săracilor, păstrând doar o parte mică, pentru a cumpăra cărţi.

   Ori de câte ori nu era ocupat cu scrisul sau rugăciunea, Episcopul zăvorât lucra la icoane, tâmplărie sau pictură. Primea de la douăzeci până la patruzeci de scrisori zilnic, şi le răspundea tuturor. Avea puterea de a discerne starea duhovnicească a fiecăruia dintre cei ce-i scriau, apoi să dea răspunsurile detaliate, la întrebările celor care se luptau pentru mântuirea sufletelor lor.

   Vederea lui a slăbit, însă, în ultimii săi ani, dar nu şi-a redus munca din această cauză. Seara, însoţitorul său de chilie pregătea totul pentru ca Episcopul să slujească Liturghia a doua zi dimineaţă. După ce termina Liturghia, Episcopul Teofan bătea în perete, semnalând însoţitorului de chilie că îşi aştepta ceaiul. În zilele în care nu era post, el mânca prânzul la ora 13:00. Acesta consta dintr-un ou şi un pahar de lapte. La ora patru, lua ceva ceai, şi apoi nu mai mânca în acea zi.

   Episcopul Teofan a început să se simtă slăbit, la începutul anului 1894. Încă mai scria în după-amiaza zilei de 6 ianuarie, dar când însoţitorul de chilie a venit să verifice, la 4:30, a descoperit că Episcopul se mutase la Domnul.

   Trupul Sfântului Teofan s-a aflat în mica biserică din chilia sa, timp de trei zile, apoi încă trei zile în catedrală. Cu toate acestea, el a rămas neschimbat. A fost aşezat spre odihnă, în Biserica Icoanei Kazan a Maicii Domnului, din Mânăstirea Vişa.

   Câteva cărţi ale Sfântului Teofan au fost traduse în engleză şi sunt adevărate îndrumare duhovniceşti pentru creştinii ortodocşi de astăzi. Darul Sfântului Teofan a fost capacitatea de a prezenta înţelepciunea Părinţilor, în termeni pe care oamenii moderni îi pot înţelege. Trăind aproape de vremea noastră, mulţi cititori i-au găsit cărţile ca fiind „mai abordabile” decât literatura patristică anterioară. El tratează viaţa sufletului şi viaţa trupului ca întreg, nu ca elemente separate, dezvăluind oamenilor calea mântuirii.

   Sfântul Teofan Zăvorâtul, Episcop  de Tambov, este sărbătorit în mod special în Biserică pe 10 ianuarie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022