Sfântul Teodor din Novgorod, cel nebun pentru Hristos

  Sfântul Cuvios Teodor din Novgorod a fost fiul unor părinţilor evlavioşi, cetăţeni înstăriţi ai Novgorodului. Fiind crescut în evlavie creştină strictă, a primit o educaţie aleasă, îndrăgind mai ales studiul Sfintei Scripturi. Ajungând la vârsta maturităţii, Teodor a decis să se dedice cu totul lui Hristos şi desăvârşirii virtuţii. Urmând modului de vieţuire al Sfinţilor, el postea regulat, mâncând doar o dată pe zi, atunci când soarele cobora pe cer, iar miercurea şi vinerea nu gusta niciodată nimic.

   Adesea, mergea la slujbele Bisericii, vizita mânăstirile din jur, pentru rugăciune, şi avea grijă de săraci, dând pomană din plin celor nevoiaşi. Astfel, el a urmat calea ascetică a "nebuniei de dragul lui Hristos". După ce a împărţit toate bunurile sale săracilor, a vieţuit în sărăcie lucie până la sfârşitul vieţii sale, neavând nici măcar acoperiş deasupra capului şi nici haine călduroase în zilele reci, mergând desculţ în toată vremea. 

   Dormea puţin noaptea, însă mergea la sfintele lăcaşuri, rugându-se pentru oraşul său natal şi pentru cei care locuiau în el, cerând Domnului apărarea de năvălirile străine, de războiul civil cel dintre oameni, de foamete şi de foc. În timpul zilei, el se comporta ca un nebun pentru Hristos, pe străzile şi în pieţele aglomerate. Adesea, pentru manifestările şi cuvântările sale neobişnuite şi îndrăzneţe, care aveau un obiectiv ascuns în a-şi îndrepta şi mântui aproapele, fericitul îndura insulte, împingeri şi bătăi, dar îndura cu răbdare, rugându-se pentru cei care-l jigneau.

   Descoperind că exista o duşmănie reciprocă între cetăţenii Novgorodului - cei din Cartierul Torgov şi cei din Cartierul Sofia - Teodor s-a prefăcut că se ceartă cu Sfântul Nicolae Koceanov (27 iulie) care vieţuia, de asemenea pe calea ascetismului, în partea opusă, Sofia. Într-o zi, un localnic al cartierului Sofia s-a îndreptat către fericitul Teodor, cu cererea de a-i vizita casa. La început, Teodor a refuzat să treacă peste râu pe podul Volhov, susţinând că este certat cu fericitul Nicolae, dar până la urmă a cedat cererilor insistente şi a mers împreună cu invitatul. La acel moment, Nicolae umbla ca un nebun pentru Hristos, pe străzi. Auzind despre adversarul său că venea în partea Sofiei, l-a găsit repede pe Teodor şi a început să-l bată cu un bici luat de la un căruţaş care tocmai trecea pe lângă el: "De ce ai venit, Teodore, de partea noastră, ori vrei să furi ceva de la noi?".

   În timp ce Teodor se întorcea peste râu, mergând în mod minunat pe apă ca şi cum ar fi mers pe uscat, el a fost urmat de Nicolae care a făcut acelaşi lucru. Nicolae a aruncat, apoi, o căpăţână (cocean, cotor) de varză asupra lui Teodor, pentru care a fost numit mai târziu "Koceanov", de către oameni.

   În altă zi, Teodor a făcut acelaşi lucru când Nicolae trecea de partea Torgov-ului, zicând lui Nicolae: „Nu veni de partea mea, vezi-ţi de partea ta!”. Fericiţii, având o înţelegere reciprocă duhovnicească, prin comportamentul lor neobişnuit, le aminteau oamenilor din Novgorod de propriile lor conflicte dintre fraţi, care adesea se încheiau cu derapaje sângeroase.

   Fericitul avea darul înainte-vederii. Avertizând oamenii să privească la pâinea lor, el a prezis de fapt o foamete ce avea să se apropie. Altădată, a spus: acesta va fi pustiit, numai bun de pus napi". Era prezicerea unui foc care avea să devasteze străzile Cartierului Torgov.

   El a prezis naşterea de prunci, mai multor femei care nu aveau copii, spunându-le: „Roagă-te lui Dumnezeu; Dumnezeu îţi va da un fiu”, sau: „Roagă-te lui Dumnezeu; Dumnezeu îţi va da o fiică”. 

   Teodor şi-a cunoscut apropierea propriului sfârşit şi, pe străzi, le spunea oamenilor din Novgorod: "Adio, voi merge departe!".

   În timpul vieţii sale, cetăţenii din Novgorod îl vedeau, în cea mai mare parte a lor, ca Sfânt plăcut lui Dumnezeu, fiind foarte atenţi cu el. După mutarea lui la Domnul, pe 19 ianuarie, în anul 1392, Sfântul nebun pentru Hristos, Teodor, a fost înmormântat, la cererea sa, în Cartierul Torgov, la Lubianiţa, în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în pridvorul în care Sfântului îi plăcea să-şi petreacă de obicei timpul în rugăciune neîncetată.

   Un mic lăcaş de închinăciune a fost ridicat deasupra sfintelor sale moaşte şi, în timp, mulţi bolnavi au primit vindecare acolo.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022