Miercuri 14 septembrie 2022

Sfântul Nicodim de Belgorod

Sfântul Mucenic Nicodim de Belgorod - portret
Sfântul Mucenic Nicodim de Belgorod - portret

   Sfântul Sfinţit Mucenic Nicodim, Episcop de Belgorod (în lume, Alexandru Mihailovici Kononov) s-a născut pe 18 iunie 1871, în provincia Arhanghelsk, fiu al Părintelui Mihail Kononov şi al soţiei Claudia. Familia Kononov îşi trăgea rădăcinile din secolul al XVII-lea, având mai mulţi preoţi remarcabili care slujiseră ca misionari în nord.

   Alexandru Kononov a absolvit Seminarul Teologic Arhanghelsk şi Academia Teologică din Sankt Petersburg. În 1896, a fost făcut călugăr, cu numele Nicodim, în cinstea Sfântului Nicodim de la Lacul Koja (3 iulie), ajungând ieromonah (preot monah). În acelaşi timp, a fost numit superior al Şcolii Teologice Alexandru Nevsky din Sankt Petersburg, răspunzând şi de Cursul de Pedagogie. Pentru activitatea sa, Părintele Nicodim a primit multe premii. În 1901, a primit o Biblie de la Sfântul Sinod „drept încurajare a iubirii sale pentru copii, pe care a arătat-o în fapte şi în adevăr”. Pe 30 august, în acelaşi an, a fost ridicat la rang de Arhimandrit.

   După trei ani, Părintele Nicodim a fost trimis la Kaluga, ca rector al Seminarului Duhovnicesc, iar în 1909 a fost numit rector al Seminarului Oloneţ. Atunci, Arhimandritul Nicodim avea să primească mulţumiri de la Episcopul de Kaluga, pentru „lucrarea sa neadormită, recent împlinită, în special pentru impactul său asupra minţilor sensibile ale elevilor, astfel încât au renunţat la gândul - chiar dacă nu pentru totdeauna, totuşi pentru o lungă perioadă de timp - de a nu se supune ordinelor legale ale autorităţilor".

   Sfântul Sinod a acordat binecuvântare, Arhimandritului Nicodim, pentru compunerea unui Acatist al Sfântului Ioan Gură de Aur, care a fost tipărit de Sinod, pentru a fi folosit de către preoţi. Ieromonahul Nicodim scrisese, iniţial, Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur, încă de pe când era student al Academiei Teologice din Sankt Petersburg. Cu toate acestea, la acea vreme, cenzorul respinsese Acatistul, în - aproximativ - aceşti termeni: „Un Acatist pentru un geniu, ar trebui să fie scris de un geniu, nu de un ieromonah necunoscut”.

   În 1911, în Sankt Petersburg, Părintele Nicodim era sfinţit Episcop, de către Mitropolitul Vladimir (Bogoiavlenski) de Moscova şi Kolomensk. În 1913, Episcopul Nicodim devenea Episcop de Belgorod şi Vicar al Eparhiei de Kursk. În cadrul activităţilor sale pastorale, Episcopul Nicodim a fost compozitor de imnuri bisericeşti, compunând Acatistele Sfântului ocrotitor al său, Nicodim de la Mânăstirea Lacul Koja, Trifon de la Pecenga (15 decembrie), şi al Monahului Mucenic Iov făcătorul de minuni din Solovki (5 august).

   Ca scriitor duhovnicesc şi istoric al Bisericii, Episcopul Nicodim a fost autor al unor cărţi despre asceţii din Arhanghelsk şi Oloneţ, fiind, de asemenea, unul dintre principalii compilatori ai lucrării în mai multe volume „Biografii ale asceţilor naţionali ai evlaviei secolelor XVII-XIX". Cartea sa „Bătrânul Părinte Naum din Solovki, ascetul Kareliei” apărea publicată în 1910. În plus, a scris mai multe colecţii de vieţi ale sfinţilor din Eparhiile de Sankt Petersburg şi Vologda. De asemenea, a scris o istorie a obştii Bătrânilor.

   Sfântul Nicodim de Belgorod s-a nevoit din greu la descoperirea sfintelor moaşte ale Sfântului Ioasaf de Belgorod (la 4 septembrie 1911). În vremea slujirii sale în Eparhie, el a compus două rugăciuni către Sfântul Ioasaf, precum şi marea sa compoziţie „Viaţa, canonizarea şi minunile Sfântului Ioasaf”. Sub conducerea Episcopului Nicodim şi cu participarea sa directă, au fost publicate trei volume, legate de activităţile Sfântului Ioasaf. Încăperile sale din Mânăstirea Preasfânta Treime au fost reconstruite şi a fost creat un muzeu unic al Sfântului Ioasaf, care includea o colecţie lărgită de documente.

   În 1918, în a doua zi a Sărbătorii Naşterii lui Hristos, Ierarhul de Belgorod a fost arestat chiar în Altarul Catedralei Preasfintei Treimi, de către comisarul roşu Saenko, pentru predicarea împotriva jafului şi a violenţei.

Sfântul Mucenic Nicodim de Belgorod
Icoana Sfântului Mucenic Ierarh Nicodim de Belgorod

   La cererea credincioşilor, de a le fi eliberat Vlădica, acesta a fost „eliberat” pentru o zi, iar cei care solicitaseră aceasta au fost arestaţi. Unul dintre grupurile de credincioşi care au protestat împotriva arestării Episcopului era condus de soţia unui preot, Maria Dmitrievna Kianovskaia, care a fost arestată ca „lider al unei demonstraţii contra-revoluţionare” şi a fost împuşcată. A doua zi, Vlădica a fost arestat din nou.

   La două zile de la arestarea sa la ordinul comisarului Saenko, Episcopul Nicodim a fost împuşcat în ascuns, fiind înmormântat într-o groapă comună din afara oraşului.

   După capturarea Belgorod-ului de către Armata Albă de Voluntari (la şase luni după executarea Vlădicăi), mormântul său a fost deschis. Examinarea medicală a rămăşiţelor sale pământeşti a constatat că, pe lângă prezenţa unei răni neletale de armă în pieptul Sfântului, a mai existat o fractură craniană cauzată de o lovitură puternică cu un obiect contondent, o contuzie mare în vârful capului şi semne că ar fi fost sugrumat de cineva.

   Sfintele moaşte ale Sfântului Nicodim au fost cinstite cum se cuvenea, fiind îngropate la Mânăstirea Preasfintei Treimi, lângă Altarul Sfântului Ioasaf din Belgorod.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Nicodim de Belgorod
Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Nicodim de Belgorod

   Pe 29 octombrie 2017, Mitropolitul Ioan (Popov) a oficiat Slujba Târnosirii şi prima Sfântă Liturghie din Biserica închinată Sfântului Sfinţit Martir Nicodim (Kononov), aflată în Mitropolia de Belgorod, pe locul în care au fost găsite sfintele moaşte ale Sfântului. Aceasta a coincis cu scurgerea a 100 de ani de la începutului persecuţiei împotriva Bisericii şi cu trecerea a cinci ani de la aflarea sfintelor moaşte ale Sfântului Sfinţit Martir Nicodim. Cinstirea aparte a Sfântului Ierarh Mucenic Nicodim de Belgorod se face pe 28 decembrie, în fiecare an.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)