Sfântul Nichifor Leprosul

   Părintele Nichifor (Nicolae Ţanakakis, în lume) s-a născut în anul 1890, într-un sat de munte din Kania, în Sikari, Kastanohori, cu păduri frumoase, ape bogate şi peşteri. Acest sat are o particularitate pe care nu o întâlnim des: este împărţit în unsprezece cartiere, care au fost numite după familiile care s-au stabilit pentru prima dată acolo. Aşadar, Sfântul Nichifor s-a născut în cartierul Kostoianides.

   Părinţii lui erau săteni simpli şi evlavioşi, murind pe când Sfântul Nichifor era încă mic. La vârsta de treisprezece ani, el îşi părăsea casa. Bunicul său, care s-a angajat să-l crească, mersese în Kania pentru a lucra acolo într-o frizerie, să înveţe meserie. După o vreme, însă, a dat primele semne de lepră. Leproşii erau izolaţi pe Insula Spinalonga, deoarece lepra era o boală contagioasă şi tratată cu frică.

   Nicolae avea şaisprezece ani când semnele bolii începuseră să devină mai vizibile, aşa încât a plecat pe o barcă în Egipt, pentru a evita să ajungă în Spinalonga. El a rămas în Alexandria, lucrând tot într-o frizerie, dar semnele bolii începuseră să fie din ce în ce mai evidente, mai ales pe mâini şi pe faţă. De aceea, prin intervenţia unui cleric, a plecat la Chios, unde se găsea o biserică a leproşilor, la acea vreme preot fiind Părintele Antim Vagianos, Sfântul Antim de mai târziu (15 februarie).

   Nicolae a ajuns în Chios, în 1914, la vârsta de douăzeci şi patru de ani. În Spitalul Leproşilor, din Chios, care era un complex cu multe încăperi, exista şi o capelă a Sfântului Lazăr, unde se păstra Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu "Ipakoe" ("Ascultătoarea" - 2 februarie). În acel spaţiu, Nicolae s-a umplut de virtuţi. În doi ani, Sfântul Antim avea să aprecieze că tânărul era  pregătit, de acum, pentru schima îngerească, tunzându-l cu numele de Nichifor. Boala progresa, mai ales în absenţa medicamentelor potrivite, provocându-i multe râni mari (medicamentul a fost descoperit abia în 1947).

   Părintele Nichifor a trăit sub ascultare adevărată faţă de Părintele său duhovnicesc, postind aspru şi lucrând grădina. El a notat, de asemenea, minunile Sfântului Antim, la care fusese martor cu propriii ochi (multe dintre acestea erau legate de eliberarea celor stăpâniţi de duhuri rele).

   Exista o legătură duhovnicească specială între Sfântul Antim şi călugărul Nichifor, care i-a rămas întotdeauna aproape, aşa cum scrie Părintele Teoclit Dionisiatis, în cartea sa despre Sfântul Antim din Chios. Părintele Nichifor se ruga noaptea ore întregi, făcând nenumărate mătănii, nu s-a certat cu nimeni, nici nu a rănit inima cuiva, fiind şi cântăreţ în sfântul lăcaş. Cu toate acestea, din cauza bolii, el şi-a pierdut treptat vederea, cântând imnurile din memorie.

   Complexul destinat leproşilor, din Chios, a fost închis în 1957, iar bolnavii rămaşi împreună cu Părintele Nichifor au fost trimişi la Casa pentru leproşi "Sfânta Varvara" din Atena, în Aigaleo. La acea vreme, Părintele Nichifor avea aproximativ 67 de ani. Picioarele şi mâinile sale erau complet deformate de boală.

   Acolo, locuia Părintele Eumenie. Şi acela suferise de boală, dar cu medicamentele pe care le primise se vindecase complet. Cu toate acestea, se decisese să rămână în acea Casă pentru Leproşi, pentru tot restul vieţii, lângă colegii săi în suferinţă, îngrijindu-i cu multă dragoste. Astfel, el i-a plasat în grija Părintelui Nichifor, căruia Domnul îi făcuse multe daruri pentru răbdarea lui. O mulţime de oameni se aduna în chilia umilă a Sfântului NIchifor Leprosul, la Sfânta Varvara, în Aigaleo, pentru a se bucura de rugăciunile lui. Iată câteva mărturii ale celor care l-au cunoscut:

„Fiind plin de răni şi dureri, nu s-a plâns, arătând o mare răbdare”.

„Avea darul de a-i mângâia pe cei care erau trişti. Ochii lui erau iritaţi permanent şi abia vedea. De asemenea, mâinile şi le mişca greoi, iar picioarele deloc. Cu toate acestea, îndura totul în cel mai dulce, blând, zâmbitor, încântător mod, făcându-se plăcut şi iubit”.

„Chipul lui, care era sfâşiat de boală şi de răni, strălucea. Era o bucurie pentru cei care îl vedeau pe acest om nevoiaş şi aparent slab, spunând că numele său sfânt va fi slăvit”.

   Părintele Nichifor s-a mutat la Domnul, pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 de ani. Părintele Eumenie şi alţi credincioşi au istorisit multe cazuri în care s-au săvârşit minuni apelând la Sfântul Nichifor pentru a interveni înaintea lui Dumnezeu.

   Viaţa Sfântului Nichifor Leprosul a fost un exemplu şi model strălucit pentru toată lumea. El a fost plăcut lui Dumnezeu, pentru că a îndurat atât de mult. Din acest motiv, avem multe mărturii că Sfântul nostru primise darul vederii cu duhul, cât şi o mulţime de alte daruri. Trebuie amintit că cele mai multe dintre aceste minuni sunt înregistrate, iar astăzi Sfântul vine în ajutorul oricui are nevoie de el.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022