Vineri 18 noiembrie 2022

Sfântul Maxim din Serbia, Arhiepiscop al Ungro-Vlahiei

   Sfântul Maxim cel Nou a fost fiul despotului Serbiei Sfântul Ştefan cel Orb (10 decembrie) şi al soţiei sale Sfânta Angelina (30 iulie) - prinţesă albaneză. S-a născut în anul 1461, pe când părinţii lui locuiau în regiunea Skadar şi a fost botezat cu numele George Brankovici. Familia s-a mutat, ulterior, în nordul Italiei şi a cumpărat castelul Belgrado, în regiunea Friuli. Tatăl său, despotul Ştefan, a trecut la cele veşnice în 1476, iar tânărul George devenea moştenitorul său prim. 

   În 1479, împăratul Friedrich al III-lea avea să le pună la dispoziţie castelul Weitensfeld din Carintia, iar George s-a mutat acolo cu restul familiei. Vărul său prim Vuk Brankovici, despot titular al Serbiei, murea la 16 aprilie 1485, fără moştenitori direcţi. Titlul şi moşiile sale din Regatul Ungariei rămăseseră vacante, determinându-l pe conducătorul maghiar Matei Corvin să găsească un moştenitor potrivit. El a optat pentru singurii membri bărbaţi rămaşi ai familiei Brancovici (George şi fratele său Iovan), invitându-i în Ungaria. 

   În 1486, George ajungea în Ungaria şi primea titlul de despot al Serbiei, de la Matei, care îi acorda oraşele Kupinik, Slankamen şi Berkasovo din Sirmia, precum şi alte aşezări aflate sub acestea. 

Icoană Sfântul Maxim din Serbia, Arhiepiscop al Vlahiei.jpg
Icoană Sfântul Maxim din Serbia,
Arhiepiscop al Vlahiei

   În 1487, George s-a căsătorit cu Isabela del Balzo (d. 1498), fiica lui Angilberto del Balzo, Ducele de Nardo, din Regatul Napoli. Ea era verişoara reginei Beatrice, soţia lui Matei din Ungaria. Din 1493 încolo, George a condus împreună cu fratele său Iovan, căruia i s-a acordat şi titlul de despot al Serbiei, întrucât se obişnuia, în Regatul Ungariei, ca diverse posturi de răspundere să fie deţinute de doi ocupanţi. În 1494, cei doi fraţi au luptat împotriva lui Lawrence din Ilok, care avea bunuri în Sirmia şi Slavonia. În decembrie 1494, fraţii au cucerit Mitroviţa, pe care au încredinţat-o nobililor lor.

   Renunţând la toate drepturile sale de prinţ, a devenit călugăr la Mânăstirea Manasia, din centrul Serbiei, în 1497 - întemeiată de despotul Ştefan Lazaravici între 1406-1418. 
   Când turcii l-au obligat să plece, s-a refugiat în România, unde a fost întâmpinat de Prinţul Radu al IV-lea cel Mare (1495-1508), care i-a încredinţat Sfântului Maxim misiuni diplomatice importante. În 1507, Maxim a mediat cu succes pacea între Prinţul Radu al Valahiei şi Prinţul Bogdan al III-lea (1504-1517) al Moldovei. În cele din urmă, a fost ales Arhiepiscop al Ungro-Vlahiei şi a condus Biserica lui Hristos, cu înţelepciune. La bătrâneţe s-a întors în Serbia şi a slujit ca Mitropolit al Belgradului (din 1513). 

   S-a retras la Mânăstirea Kruşedol, pe care a întemeiat-o. S-a mutat cu pace la Domnul Hristos, pe 18 ianuarie 1516. 

   Informaţii suplimentare despre viaţa sa aflăm şi din imnurile sărbătorii sale. Ştim că era frumos la chip, că şi-a păzit curăţia, din copilărie, şi că avea viaţa curată. Aflăm multe despre suferinţa şi chinurile pe care a trebuit să le îndure, din canonul Utreniei, fiind nevoit să-şi părăsească patria şi turma. În cântarea a 3-a, se arată cum şi-a condus patria, fiind întâmpinat prieteneşte de Prinţul Radu, care s-a bucurat să aibă în el un învăţător, păstor şi părinte duhovnicesc. Prinţul Radu era un om evlavios, bucuros să-l primească pe slujitorul lui Dumnezeu, Maxim.

   Apoi, în cântarea a 4-a, aflăm că duşmanul binelui tulbura poporul lui Dumnezeu şi era aproape să aprindă bătălia între conducătorii Radu şi Bogdan, dar binecuvântatul Maxim, ca pe aripi, s-a grăbit către cele două armate, ordonându-le să facă pace, încât fiecare s-a întors la casa sa lăudând pe Dumnezeu şi pe slujitorul Său. 

   În rugăciuni, părinţii săi sunt, de asemenea, cinstiţi: Ştefan, acea coroană a bunătăţii, şi Angelina, acea cuvioasă viţă de vie, au odrăslit pe Maxim ca pe o roadă a Viţei mântuirii, ierarh sfânt; făcând ca bucuria să izvorască în sufletele noastre: pentru rugăciunile lor, mântuieşte-ne, Doamne, întru bunătatea Ta.

   Sfintele moaşte ale Sfântului Maxim, frumos mirositoare, izvorăsc numeroase vindecări. Membrii familiei au fost înmormântați la Mânăstirea Krusedol și așezați împreună în Altar. În timpul războiului austro-turc (1716-1718), o armată turcă a invadat Sirmia în 1716, a capturat Kruşedolul și a dat foc sfintelor moaște, la scurt timp după bătălia de la Petrovaradin. S-au mai păstrat doar unele mici părticele.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Stareț Iov (Ion Archiudan)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Transmisiuni în direct

Vă anunţăm noutăţile