Sâmbãtã 15 octombrie 2022

Sfântul Filip, Mitropolitul Moscovei şi al Întregii Rusii

 

Sfântul Filip, Mitropolitul Moscovei şi al Întregii Rusii
Icoană: Sfântul Filip, Mitropolitul Moscovei şi al Întregii Rusii

  Sfântul Filip, Mitropolitul Moscovei, în lume Teodor, a fost descendent al liniei nobile ilustre a Kolicevi-lor, ocupând un loc proeminent în duma Boierilor, la Curtea suveranilor Moscovei. S-a născut în anul 1507. Tatăl său, Ştefan Ivanovici, „un bărbat luminat şi plin de spirit militar”, şi-a pregătit cu atenţie fiul pentru serviciul guvernamental. Mama evlavioasă a lui Teodor, Varvara, care şi-a încheiat zilele pământeşti fiind călugăriţă cu numele de Varsanufia, a semănat în sufletul fiului ei o credinţă sinceră şi o evlavie profundă.

   Tânărul Teodor Kolicev s-a preocupat cu sârguinţă de Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Marele Prinţ al Moscovei Vasile al III-lea, tatăl lui Ivan cel Groaznic, l-a luat pe tânărul Teodor la curte, dar nu a fost atras de acea viaţă. Conştient de orgoliile şi păcatele ei, Teodor cu atât mai profund s-a cufundat în citirea cărţilor şi vizitarea bisericilor lui Dumnezeu. Viaţa la Moscova îi displăcea tânărului ascet. Devotamentul sincer al tânărului Prinţ Ivan faţă de el, promiţându-i un viitor mare în serviciul guvernamental, nu l-a putut descuraja să caute lăcaşurile cereşti.

   În ziua de Duminică, 5 iunie 1537, aflat în biserică, la Dumnezeiasca Liturghie, Teodor avea să simtă intens în sufletul său cuvintele Mântuitorului: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni” (Matei 6: 24), aceasta determinând destinul său final. Rugându-se cu ardoare Sfinţilor făcători de minuni ai Moscovei şi fără să-şi ia rămas bun de la rudele sale, el a părăsit în secret Moscova, îmbrăcat în ţăran şi, o vreme, s-a ascuns de lumea din sat, ca păstor.

   Setea sa după nevoinţa ascetică l-a dus la renumita Mânăstire Solovki de pe Marea Albă. Acolo, a împlinit ascultări foarte grele: tăia lemne de foc, săpa pământul şi lucra la moară. După un an şi jumătate de încercări, egumenul Alexie l-a tuns monah, dându-i numele Filip şi încredinţându-l în ascultare Bătrânului Iona Şamina, un apropiat al Sfântului Alexandru de Svir (30 august).

   Sub îndrumarea Bătrânilor cu experienţă, Filip a sporit duhovniceşte şi a progresat în post şi rugăciune. Egumenul Alexie l-a rânduit să lucreze la fierăria mânăstirii, unde Sfântul Filip îmbina rugăciunea neîncetată, cu munca sa grea de batere a fierului.

   Era întotdeauna primul în biserică, la slujbe, şi a fost ultimul care pleca. A trudit şi la brutărie, unde umilul ascet a fost mângâiat cu un semn ceresc. În mânăstire, ulterior, avea să fie reprezentată scena „Brutăriei” a Maicii lui Dumnezeu, prin care Mijlocitoarea Cerului îi dăruia binecuvântarea Sa smeritului brutar Filip. Cu binecuvântarea egumenului, Sfântul Filip a petrecut un anumit în timp în singurătate, în sălbăticie, luând seama la sine şi la Dumnezeu.

   În 1546, în Novgorod, Marele Arhiepiscop Teodosie l-a făcut pe Filip egumen al Mânăstirii Solovki. Noul egumen s-a străduit cu toată puterea să sporească semnificaţia duhovnicească a mânăstirii şi a întemeietorilor ei, Sfinţii Savatie şi Zosima din Solovki (27 septembrie, 17 aprilie). El a căutat Icoana Hodighitria a Maicii lui Dumnezeu, adusă pe insulă de primul cuvios din Solovki, Sfântul Savatie. El a localizat crucea de piatră, care s-a aflat odată înaintea chiliei Sfântului. A găsit, de asemenea, Psaltirea care aparţinuse Sfântului Zosima (+1478), întâiul egumen din Solovki. A fost descoperit, de asemenea, veşmântul aceluia, în care egumenii aveau să se îmbrace în timpul slujbelor, în zilele în care era cinstit Sfântul Zosima.

   Mănăstirea a experimentat o renaştere duhovnicească. O nouă rânduială monahală a fost adoptată pentru reglementarea vieţii în mânăstire. Sfântul Filip a zidit lăcaşuri maiestuoase: o Biserică a Adormirii Maicii lui Dumnezeu, târnosită în anul 1557, şi o Biserică a Schimbării la Faţă a Domnului. Egumenul însuşi a lucrat ca simplu muncitor, ajutând la construirea zidurilor Bisericii Schimbării la Faţă. La intrarea din nord, a săpat un mormânt, lângă cel al îndrumătorului său, Bătrânul Iona. Viaţa duhovnicească în acei ani a înflorit în mânăstire, nevoindu-se cu fraţii din obşte şi ucenicii Sfinţi Ioan şi Longhin din Yarenga (3 iulie) şi Vasian şi Iona din Petrominsk (12 iulie).

   Sfântul Filip se retrăgea adesea într-un loc din pustie, izolat, pentru rugăciune liniştită, la doi km de mânăstire - loc cunoscut mai apoi sub numele de Pustia lui Filip.

   Dar, Domnul îl pregătea pe Sfânt pentru alte nevoinţe. La Moscova, Ţarul Ivan cel Groaznic îşi amintea cu drag de pustnicul din Solovki, cel din copilărie. Ţarul spera să găsească în Sfântul Filip un adevărat însoţitor, confesor şi consilier, care prin vieţuirea sa monahală înaintată nu avea nimic în comun cu obiceiurile nobilimii. Mitropolitul Moscovei, în concepţia lui Ivan, trebuia să aibă o anumită blândeţe duhovnicească prin care să pună capăt trădărilor şi răutătii din sufletul boierilor. Alegerea Sfântului Filip ca Arhipăstor al Bisericii Ruse i s-a părut cea mai bună posibilă.

   Multă vreme, Sfântul a refuzat să-şi asume marea povară a Primatului Bisericii Ruse. Nu simţea nicio atracţie duhovnicească, la Ivan. El a încercat să-l determine pe Ţar să desfiinţeze Opriciniki [poliţia secretă]. Ivan cel Groaznic a încercat să-i justifice necesitatea civilă. În cele din urmă, înfricoşătorul Ţar şi Sfântul Mitropolit au ajuns la o hotărâre: Sfântul Filip nu se amesteca în treburile Opriciniki şi în conducerea guvernului, fiind un sprijin şi consilier al Ţarului, după cum foştii Mitropoliţi sprijiniseră suveranii Moscovei. La 25 iulie 1566, Sfântul Filip a fost sfinţit Ierarh al Moscovei.

   Ivan cel Groznic, una dintre cele mai mari şi mai contradictorii figuri din istoria rusă, ducea o viaţă intensă şi plină. El era scriitor talentat şi bibliofil, implicat în compilarea cronicilor (el însuşi întrerupând brusc firul scrierii la Cronicile Moscovei), a examinat complexitatea rânduielii monahale şi, nu odată, s-a gândit să abdice de la tron, pentru viaţa monahală.

   În fiecare aspect al serviciului guvernamental, în toate măsurile întreprinse pentru restructurarea vieţii civile şi sociale, Ivan cel Groaznic a încercat să acţioneze ca un dumnezeu în istorie. Îndrăgiţii eroi ai săi duhovniceşti erau Sfântul Mihail de Cernigov (20 septembrie) şi Sfântul Teodor cel Negru (19 septembrie), bărbaţi militari activi, cu destine contradictorii complexe, care s-au îndreptat spre scopurile lor îndiferent de obstacolele care stătuseră în faţă, împlinind îndatoririle către naţiune şi Biserică.

   Cu cât întunericul se îngroşa în jurul lui Ivan, cu atât se preocupa mai hotărât de curăţirea şi mântuirea sufletului său. Călătorind în pelerinaj la Mânăstirea Sfântul Chiril de lângă Lacul Alb, el şi-a exprimat dorinţa, de a deveni călugăr, egumenului şi obştii. Autocratul puternic a căzut în genunchi în faţa egumenului, care i-a binecuvântat intenţia. Ivan nota: „Mie mi se pare - un păcătos blestemat - că sunt deja înveşmântat în negru”.

   Ivan şi-a imaginat Opricinina sub forma unei obşti monahale, slujind lui Dumnezeu cu arme şi fapte militare. Opriciniki trebuia sa se echipeze în veşmânt monahal şi să participe la slujbele lungi şi obositoare ale Bisericii, care durau de la 4 până la 10 dimineaţa. „Fraţii” care nu se aflau în biserică la ora 4 dimineaţa, primeau penitenţă de la Ţar. Ivan şi fiii săi doreau cu aprindere să se roage şi să cânte în corul bisericii. Din biserică, mergeau la trapeză, iar în timp ce opriciniki mâncau, ţarul stătea lângă ei. Opriciniki strângeau mâncarea rămasă pe masă şi o împărţeau săracilor de la uşa trapezei.

   Ivan, cu lacrimi de pocăinţă şi dorind să urmeze Sfinţilor asceţi, învăţătorii pocăinţei, urmărea să-şi spele şi să-şi ardă propriile păcate şi pe cele ale tovarăşilor săi, nutrind lagaranţia că acţiunile sale teribil de crude se vor dovedi a fi fost întru bunăstarea Rusiei şi triumful Ortodoxiei. Cea mai clară acţiune duhovnicească şi sobrietatea monahală a lui Ivan cel Groznic sunt dezvăluite în „sinodiconul său”. Cu puţin timp înainte de moartea sa, el a ordonat alcătuirea unor liste complete cu oamenii ucişi de el şi de opriciniki. Acestea au fost, apoi, distribuite tuturor mânăstirilor ruseşti. Ivan şi-a recunoscut toate păcatele împotriva naţiunii şi i-a rugat pe sfinţii călugări să se roage lui Dumnezeu, pentru iertarea sufletului său chinuit.

   Pseudo-monahismul lui Ivan cel Groznic, cea mai gravă opresiune întunecată asupra Rusiei, l-a chinuit pe Sfântul Filip, care considera imposibil să amestece pământescul şi Cerescul, slujind Crucii şi totodată sabiei. Sfântul Filip a văzut cât de multă răutate şi invidie nepocăită era ascunsă sub glugile negre ale opriciniki. Erau ucigaşi cu toţii, însetaţi de sânge şi profitori care căutau câştig, înrădăcinaţi în păcat şi fărădelegi. Prin suferinţa lui Dumnezeu, istoria este adesea făcută de mâinile celor necredincioşi, iar Ivan cel Groaznic a dorit să-şi închine frăţia neagră lui Dumnezeu. Sângele vărsat de tâlharii şi fanaticii săi strigă către Cer.

   Sfântul Filip a decis să se opună lui Ivan. Acest lucru a fost determinat de un nou val de execuţii, în anii 1567-1568. În toamna anului 1567, Ţarul a pornit o campanie împotriva Livoniei, aflând despre o conspiraţie a boierilor. Cei care organizau complotul intenţionau să-l prindă pe Ţar şi să-l predea regelui polonez, care deja se deplasa cu o armată spre teritoriul rus.

   Ivan s-a ocupat dur de aceia şi, din nou, a vărsat mult sânge. Aceasta a însemnat amărăciune pentru Sfântul Filip, iar conştiinţa Sfântului l-a obligat cu îndrăzneală să sară în apărarea celor executaţi. Ruptura finală a avut loc în primăvara anului 1568. În Duminica Sfintei Cruci, 2 martie 1568, când Ţarul cu opriciniki au intrat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, în veşmânt monahal, aşa cum era obiceiul lor, Sfântul Filip a refuzat să-l binecuvânteze şi a început deschis să denunţe actele nelegiuite comise de opriciniki. Acuzaţiile ierarhului au spulberat armonia slujbei din biserică. Furios, Ivan s-a retras: „Ne-ai respins? Vom vedea fermitatea ta! Am fost prea moale cu tine”.

   Ţarul a început să arate o cruzime din ce în ce mai mare în persecutarea tuturor celor care i se opuneau. Execuţiile au urmat una după alta. Soarta Sfântului mărturisitor era pecetluită. Dar Ivan dorea să păstreze o aparenţă canonică. Duma Boierilor a luat în mod ascultător decizia de a-l antrena pe Primatul Bisericii Ruse în proces. A fost înfiinţată o curte a Catedralei, pentru acuzarea Mitropolitului Filip, şi au fost găsiţi martori mincinoşi. Spre îndurerarea profundă a Sfântului, aceştia erau chiar călugări ai Mânăstirii Solovki, foştii săi ucenici şi începători pe care îi iubise. Aceştia l-au acuzat, pe Sfântul Filip, de o mulţime de nereguli, inclusiv de vrăjitorie.

   „Ca toţi strămoşii mei”, a declarat Sfântul, „am intrat în această lume, pregătit să sufăr pentru adevăr”. După ce a respins toate acuzaţiile, Sfântul, bolnav, a încercat să oprească procesul, voluntar demisionând din funcţie. Cu toate acestea, demisia lui nu a fost acceptată, iar un nou abuz îl aştepta pe martir.

   Chiar şi după ce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fusese pronunţată, ei l-au obligat pe Sfântul Filip să slujească Sfânta Liturghie, în Catedrala Dormiţiei. Aceasta se întâmpla pe 8 noiembrie 1568. În mijlocul slujbei, opriciniki au năvălit în sfântul lăcaş, au citit public sentinţa de condamnare, a Consiliului, şi apoi l-au brutalizat pe Sfânt. Scoţându-i veşmintele, l-au îmbrăcat în zdrenţe, l-au târât din biserică şi l-au dus spre Mânăstirea Teofaniei, pe o simplă sanie ţărănească.

   Multă vreme l-au ţinut pe martir în pivniţele Mânăstirilor din Moscova. I-au prins picioarele în obezi, l-au ţinut în lanţuri şi i-au pus un lanţ greu în jurul gâtului. În cele din urmă, l-au dus spre Mânăstirea Tver Otroci. Acolo, un an mai târziu, pe 23 decembrie 1569, Sfântul a fost condamnat la moarte. Cu trei zile înainte de aceasta, Sfântul şi-a prevăzut sfârşitul vieţii sale pământeşti şi a primit Sfânta Împărtăşanie. La început, sfintele sale moaşte au rămas la mânăstire, dincolo de Altarul bisericii. Mai târziu, au fost mutate la Mânăstirea Solovki (11 august 1591) şi de acolo la Moscova (3 iulie 1652).

   Iniţial, pomenirea Sfântului Filip a fost serbată, de Biserica Rusă, pe 23 decembrie, în ziua mutării sale martirice la Domnul. În 1660, sărbătoarea s-a mutat în data de 9 ianuarie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Stareț Iov (Ion Archiudan)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Transmisiuni în direct

Vă anunţăm noutăţile