Sfântul Eftimie (Takaişvili) al Georgiei

   Sfântul Eftimie (Eutimie) Takaişvili, numit „Omul lui Dumnezeu”, s-a născut la 3 ianuarie 1863, în satul Lihauri, în districtul Ozurgeti din Guria, în Georgia, din nobila familie a lui Simeon Takaişvili şi Gituli Nakaşiţe. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de unchiul său.

   Încă din copilărie, Sfântul Eftimie a demonstrat o mare aplecare către învăţare. După ce şi-a încheiat studiile la şcoala de grămatici din sat, s-a înscris la Liceul Clasic Kutaisi. În 1883 l-a absolvit cu medalia de argint şi s-a mutat în Sankt Petersburg, pentru a-şi continua studiile la Departamentul de Istorie-Filologie în cadrul Universităţii Sankt Petersburg. În 1887, după ce şi-a încheiat cu succes studiile şi a obţinut o Diplomă în Istorie, Sfântul Eftimie s-a întors în Georgia şi a început lucrul în cadrul academic. Credinţa şi dragostea lui profunde faţă de Dumnezeu şi patria sa i-au condus fiecare pas, în această profesie solicitantă şi admirabilă.

   În 1895, Eftimie s-a căsătorit cu Nina Poltoraţkaya, fiica celebrului avocat din Tbilisi, Ivan Poltoraţky, care era frate şi prieten apropiat al Sfântului Ilie Ceavceavaţe cel Drept. Încă de la începutul carierei sale, Sfântul Eftimie a început să adune materiale istorico-arheologice şi etnografice din întreaga Georgie. Sfera sa de interes în cercetare era extinsă, incluzând istoriografie, arheologie, etnografie, epigrafie, numismatică, filologie, folclor, lingvistică şi istoria artei. Mai presus de toate, Sfântul Eftimie s-a străduit să afle cât mai multe despre istoria şi cultura Georgiei, aplicând teoriile şi metodologiile acestor diferite discipline, în activitatea sa.

   În 1889, Sfântul Eftimie a înfiinţat Muzeul Exarhatului Georgiei, în care erau păstrate manuscrise antice, obiecte sfinte, cărţi teologice şi copii ale multor fresce importante care fuseseră îndepărtate din bisericile vechi. Acest muzeu a jucat un rol major în redescoperirea istoriei Bisericii Georgiei.

   În 1907, Sfântul Eftimie a întemeiat Societatea pentru Istoria şi Etnografia Georgiei. Dintre numeroasele expediţii organizate de această societate, călătoria prin Georgia musulmană (sud-vest) a fost una dintre cele mai importante. Fiind martor la izolarea forţată şi islamizarea acestei regiuni, Sfântul Eftimie şi colegii săi pelerini au prins o dragoste şi mai mare pentru credinţa strămoşilor lor, devenind mai ferm înrădăcinaţi în identitatea lor naţională. Deşi nu mai vorbeau limba georgiană, locuitorii din această regiune l-au primit pe cuviosul Eftimie cu mult respect, simţind căldura şi bunătatea cu care venise din patria lor îndepărtată.

   Printre celelalte realizări importante ale sale, el a fost şi unul dintre cei nouă profesori care au întemeiat Universitatea din Tbilisi în 1918. Sfântul Eftimie a susţinut, de asemenea, cu putere, restaurarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Georgiene.

   La 11 martie 1921, guvernul georgian pornea în exil către Franţa. Arhivele guvernamentale şi comorile spirituale şi culturale ale naţiunii au fost, de asemenea, trimise în Franţa, pentru protejarea lor în faţa pericolului bolşevic. Sfântului Eftimie i s-a încredinţat personal păstrarea comorilor în siguranţă, iar el şi soţia sa le-au însoţit în zborul spre Franţa. Sfântul Eftimie a îndurat greutăţile vieţii de emigrant şi ororile celui de-Al Doilea Război Mondial, cu eroism, rezistând cu îndrăzneală atacului mai marilor învăţaţi şi colecţionarilor europeni şi americani şi pretenţiilor altor emigranţi georgieni privind „relicvele de familie”.

   În 1931, soţia Sfântului Eftimie, Nina, credincioasa lui prietenă şi tovarăşă, murea de înfometare. Văduv şi deja în vârstă, el însuşi a fost aproape să moară de foame, frig şi oboseală, dar nu a renunţat niciodată la datoria sa înaintea lui Dumnezeu şi a patriei sale - a protejat cu credinţă comorile naţiunii proprii.

   Pericolele au fost mari pentru Sfântul Eftimie, date fiind comorile pe care le proteja: muzeele britanice şi americane căutau să cumpere artefactele naţionale din Georgia; o oarecare Salomeea Dadiani, văduva contelui Oholevsky, s-a declarat unic moştenitor al comorii naţionale a Georgiei; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziştii răscoleau apartamentul Sfântului Eftimie; chiar şi guvernul francez a revendicat proprietatea comorilor georgiene.

   În cele din urmă, victoria sovietică asupra Germaniei fasciste a creat condiţii favorabile pentru revenirea comorilor naţionale în Georgia. Conform unui acord între Stalin şi De Gaulle, comorile şi protectorul lor credincios au fost luate de un avion de război american şi readuse în patria lor, la 11 aprilie 1945. Când a ieşit în cele din urmă din avion şi a pus piciorul pe pământul Georgiei, Sfântul Eftimie s-a aplecat până jos, sărutând pământul pe care stătea. Georgia şi-a întâmpinat fiul pierdut de mult timp, cu mare cinste. Oamenii l-au copleşit pe Sfântul Eftimie, cu atenţia şi grija lor, readucându-l pe postul de profesor universitar şi recunoscându-l ca membru activ al Academiei de Ştiinţe. Astfel, au ajutat la vindecarea suferinţelor provocate inimii sale.

   Epuizat de separarea de patria sa şi de necazurile emigrării, Sfântul Eftimie s-a alăturat societăţii, cu ultimele sale forţe. Dar inamicul omenirii, devenit invidios pentru victoria binelui asupra răului, avea să se ridice împotriva duhului de nezdruncinat al Sfântului Eftimie. În 1951, cekiştii au arestat-o pe fiica sa vitregă, Lidia Poltoraţkaya. Sfântul Eftimie, care până atunci se îmbolnăvise grav, de acum rămăsese şi fără îngrijitorul său.

   În 1952, fără nicio explicaţie rezonabilă, Sfântului Eftimie i s-a interzis să mai ţină prelegeri la Universitatea la a cărei existenţă el însuşi ajutase, acesta fiind ţinut, în ascuns, sub arest la domiciliu. Oamenii care îl întâmpinaseră cu plecăciune la întoarcerea sa, acum se temeau de persecutarea lui şi de moartea care părea să se apropie. Mulţi au încercat să-l viziteze şi să îl sprijine pe Sfântul Eftimie, dar li s-a interzis. La 21 februarie 1953, Sfântul Eftimie s-a mutat la cele veşnice, în urma unui atac de cord, iar cu trei zile mai târziu, un grup de aproximativ patruzeci de oameni îl însoţea, pe prinţul plin de virtute, la locul său de odihnă veşnică.

   Pe 10 februarie 1963, la centenarul naşterii Sfântului Eftimie, trupul său a fost reaşezat la Monumentul National Didube din Tbilisi. Când mormântul i-a fost deschis, s-a văzut că nu numai trupul, ci şi îmbrăcămintea şi încălţămintea rămaseseră neputrezite. Sfintele moaşte ale Sfântului Eftimie au fost mutate încă o dată, la Biserica Sfântul Davit din Gareji de pe Mtaţminda, unde se află şi astăzi.

   Trupul Ninei Poltoraţkaya-Takaişvili a fost adus din Leville (Franţa) şi îngropat lângă Sfântul Eftimie, pe 22 februarie 1987.

   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene l-a canonizat pe Sfântul Eftimie, pe 17 octombrie 2002, şi l-a proclamat cu bucurie „Om al lui Dumnezeu”, fiind cinstit în mod aparte în data de 3 ianuarie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022