Sfântul Daniel, stareţ de Pereslav-Zalesky

   Sfântul Cuvios Daniel din Pereslav, în lumea Dimitrie, s-a născut în jurul anului 1460 în oraşul Pereslav-Zalesky. Dimitrie avea doi fraţi, Gherasim şi Flor, şi o soră Xenia. El a fost fiu al părinţilor evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu, Constantin şi Teodosia - care ulterior a fost tunsă în monahism, cu numele Tecla. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, încă din copilărie, Daniel avea o mare dragoste pentru viaţa monahală şi încerca să imite nevoinţele Sfântului Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), despre care auzise citindu-i-se cândva.

   Într-o zi, imitându-l pe Sfântul Simeon, şi-a legat o frânghie în jurul trupului. Frânghia a început treptat să îl roadă şi să îi provoace durere. Dimitrie a început să slăbească, mânca şi bea mai puţin, dormea prost, înfăţişarea îi era posomorâtă şi palidă. Însă, pe măsură ce trupul tânărului ascet slăbea, duhul său sporea, din ce în ce mai mult fiind legat de Dumnezeu cu gândurile sale şi mai aprins în rugăciunea tainică.

   Odată, sora lui, Xenia, trecând pe lângă Dimitrie care dormea, a simţit un miros urât şi şi-a atins uşor fratele. A auzit atunci un geamăt de durere. Xenia s-a uitat cu întristare la Dimitrie, i-a simţit suferinţa şi a alergat repede la mama ei, pentru a-i vorbi despre aceasta. Mama a mers imediat la fiul său, i-a desfăcut hainele şi a văzut cum frânghia săpase în carne, încât putrezea şi scoatea duhoare, viermii năpădind rănile, după cum se întâmplase la Sfântul Simeon. La vederea suferinţei fiului ei, Teodosia a suspinat cu amărăciune şi şi-a chemat îndată soţul, să vadă ce se întâmpla. Părinţii, uimiţi, l-au întrebat pe Dimitrie: „De ce te-ai supus unei astfel de suferinţe dure?”. Băiatul, dorind să-şi ascundă râvna, a răspuns: „Din nebunia mea am făcut-o, iertaţi-mă!”.

   Tatăl şi mama, cu lacrimi în ochi şi reproş pe buze, au început să smulgă frânghia de pe trupul fiului lor, dar Dimitrie i-a rugat cu umilinţă să nu facă asta, zicând: „Lăsaţi-mă, dragi părinţi, lăsaţi-mă să sufăr pentru păcatele mele”. „Dar ce păcate ai, atât de tânăr?” - au întrebat, tatăl şi mama, în timp ce continuau ceea ce începuseră. 

   În câteva zile, cu tot felul de necazuri şi stări de rău, cu mari sângerări, frânghia a fost separată de trup, iar Dimitrie a început să se refacă puţin câte puţin.

   Mai târziu, când Dimitrie şi încheia pregătirea şcolară, avea să afle foarte multe despre viaţa monahală, de la stareţul Iona al Mânăstirii Sfântului Nichita Stâlpnicul (24 mai) din Pereslav. De la el, Dimitrie a aflat de Bătrânul Pafnutie din Mânăstirea Borov şi a dorit să meargă acolo şi să devină călugăr sub îndrumarea lui. Convingându-l pe fratele său Gherasim să meargă cu el, şi-au părăsit în ascuns casa părintească, pentru a urma viaţa monahală.

   Când Sfântul a ajuns la Mânăstirea Borov, în 1466, cu fratele său Gherasim, Sfântul Pafnutie (1 mai) l-a încredinţat Bătrânului Levchie din Volokolamsk (17 august), care era ascet experimentat în viaţa duhovnicească. Sfântul Levchie era ucenic al Sfântului Pafnutie din Borov şi apropiat al Sfântului Iosif din Volokolamsk (9 septembrie). Sub îndrumarea sa, Sfântul Daniel a ajuns la maturitate duhovnicească.

   Zece ani mai târziu, Sfântul Daniel s-a întors la Pereslav, în Mânăstirea Goriţky, unde ruda sa era stareţ, iar acolo a fost hirotonit preot. Mulţi au început să vină la el pentru mărturisire şi pentru sfaturi duhovniceşti. I s-a alăturat, acolo, şi fratele său Gherasim, acesta mutându-se la Domnul în anul 1507. Mai târziu, celălalt frate al său, Flor, i s-a alăturat şi el în mănăstirea pe care a întemeiat-o, acolo trecând la Domnul.

   Sfântul Daniel a demonstrat multă dragoste pentru aproapele său. El îi îngropa pe cei uitaţi, săraci şi pe cei care nu aveau pe nimeni. Dacă auzea despre cineva care fusese ucis de tâlhari, despre cineva care se înecase ori fusese găsit îngheţat pe drum şi nu avea pe nimeni care să-l îngroape, atunci făcea tot posibilul să găsească trupul mort, îl lua pe braţele sale şi-l ducea la locul de înmormântare a persoanelor fără adăpost, îl îngropa şi, mai apoi, îl pomenea la Dumnezeiasca Liturghie.

   Sfântul a întemeiat, de asemenea, o Biserică închinată Tuturor Sfinţilor, în incinta cimitirului, astfel încât să se aducă rugăciune, în ea, pentru odihna creştinilor morţi necunoscuţi. Această biserică s-a dezvoltat, în cele din urmă, în cunoscuta Mânăstire Danilov, întemeiată de Sfânt.   Sfântul Daniel avea să viziteze deseori această mânăstire şi să dea sfaturi fraţilor, dar el a vieţuit, cu toate acestea, în Mânăstirea Goriţky, iar în cele din urmă i-a devenit stareţ. Dincolo de îndatoririle de stareţ căuta, însă, să vieţuiască în tăcere, aşa încât a fost primit la Mânăstirea Teofania, în Moscova. Stabilindu-se acolo, a continuat să viziteze adesea mânăstirea pe care o întemeiase.

   Multe minuni s-au săvârşit prin rugăciunile Sfântului Daniel: transforma apa în băutură tămăduitoare şi îi vindeca pe fraţi. În timpul foametei, când nu mai rămăsese suficientă pâine în depozitul mânăstirii, el a dat-o unei văduve sărace cu copii. De atunci, ca răsplată pentru milostenia Sfântului, făina din grânar nu s-a mai împuţinat vreodată, pe toată perioada foametei.

   Chiar din timpul vieţii Sfântului, autoritatea sa era atât de mare încât, la cererea sa, Marele Duce Vasile al III-lea i-a eliberat pe cei condamnaţi la moarte şi, de două ori, a fost solicitat de el să fie naş de botez copiilor săi.

   Sfântul Arhimandrit Daniel a primit, mai târziu, Marea Schimă. Fericitul Bătrân s-a mutat la Domnul pe când se afla în Mânăstirea pe care o întemeiase, în ziua de 7 aprilie 1540 - în miercurea celei de-a doua săptămâni de Paşti, în al 81-lea an al vieţii sale. Sfintele sale moaşte, neputrezite, au fost descoperite în 1625.

 

   Domnul l-a proslăvit, pe Sfântul Daniel, cu facerea a numeroase minuni, după mutarea sa la Domnul. Sfântul Daniel mai este, de asemenea, cinstit în mod aparte şi pe 30 decembrie şi 28 iulie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2023