Sfântul Antonie din Dimsk, în Novgorod

   Sfântul Cuvios Antonie din Dimsk s-a născut la Novgorod, în jurul anului 1157. El mergea zilnic în biserică, din tinereţe, stând departe de oameni, concentrându-se mai mult asupra rugăciunii. Odată, ajuns în biserică, a auzit cuvintele lui Hristos: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16: 24). Sfântul s-a hotărât, astfel, să părăsească lumea şi să primească tunsura monahală, sub Sfântul Varlaam din Hutin (6 noiembrie), la mânăstirea sa din Hutin, în Novgorod. Aici, a depăşit pe toţi în nevoinţe ascetice şi ascultări. Smerenia sa uluitoare şi postul strict au atras încrederea celorlalţi şi iubirea lor.

   Sfântul Antonie a făcut o călătorie la Constantinopol, la Patriarhul Atanasie, şi a revenit în mânăstirea sa, cu cinci ani mai târziu, exact în ziua mutării la Domnul a stareţului Varlaam. Sfântul Varlaam l-a numit pe Sfântul Antonie stareţ, în locul său. Dar la scurt timp, Antonie, strălucind de slavă, a părăsit mănăstirea şi s-a aşezat într-o peşteră de pe malul Lacului Dima, la marginea oraşului Tihvin.

   În mijlocul Lacului Dima, călugărul Antonie a descoperit o piatră mare, al cărei vârf abia că se vedea ieşind din apă. După cum apa creştea sau scădea în lac, piatra rămânea scufundată, ori apărea din nou la suprafaţă. Antonie a luat o barcă, până la acea la piatră, iar zile îndelungate şi nopţi se ruga singur, stând pe acea piatră. Cuviosul Antonie este singurul Sfânt al Bisericii Ortodoxe Ruse care s-a nevoit pe calea aceasta, a ascetismului, de "stâlpnic" pe apă. Această piatră se păstrează încă, aflându-se la câteva zeci de metri de mal (de obicei ascunsă sub apă), iar în 1994 a fost ridicată acolo o cruce din lemn, la un metru de piatră.

   Faima nevoinţelor Sfântului s-a răspândit curând şi mulţi oameni au început să se adune acolo. Cu permisiunea Marelui Duce Alexandru Nevsky, în 1243, pe ţărmul Lacului Dima, a fost întemeiată o mânăstire, în cinstea Sfântului Antonie cel Mare (cunoscută sub numele de: Mânăstirea Sfântul Antonie-Dimsk), iar Sfântul Cuvios Antonie din Dimsk a devenit stareţul ei. S-a nevoit acolo, până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. Pentru mai multă nevoinţă impusă trupului său, el purta permanent, pe cap, o pălărie din fier. Partea mai largă a pălăriei avea bătută pe ea o coroană cu spini groşi, care îl apăsau, pe ascet, pe cap. Aşa încât, prin răbdare şi nevoinţă fizică, Sfântul Cuvios Antonie şi-a curăţit sufletul, pentru viaţa cea veşnică.

   Sfântul Antonie a adormit în Domnul, la 24 iunie 1224. În anul 1330, sfintele sale moaşte au fost descoperite neputrezite, iar din acel moment ele s-au proslăvit prin facerea de multe minuni. Mulţi bolnavi primeau vindecare, în urma aşezării pe cap a pălăriei de fier şi venerând mormântul în care se aflau sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Antonie.

   În 1370, au fost scoase sfintele sale moaşte, fiind mutate în sfântul lăcaş, înainte de invazia tătarilor, din 1409, când fraţii, ferindu-le de pângărire, le-au ascuns în pământ. Mănăstirea a fost devastată în 1611, de suedezi. În 1744, deasupra locului în care stăteau ascunse sfintele moaşte, un comerciant din Petersburg, pe nume Kalitin, a fost vindecat de Sfântul Antonie, dintr-o boală lungă şi grea, aşa încât a construit un baldachin aurit, din lemn. Din 1794, mânăstirea întemeiată de Sfântul Antonie a devenit cunoscută sub numele de: "Mânăstirea Preasfânta Treime a lui Antonie din Dimsk".

   În 2001, sfintele moaşte ale Sfântului Antonie au fost scoase pentru a doua oară şi mutate în Mânăstirea Tihvin a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În 2008, sfintele moaşte ale Sfântului Antonie au fost returnate Mânăstirii Sfântul Antonie-Dimsk. Ziua sa principală de cinstire este 24 iunie, dar se face cinstire şi în ziua de 17 ianuarie, în cinstea Sfântului Antonie cel Mare.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022