Sfântul Alexei din Teklati

   Sfântul Alexei (Şuşania) s-a născut la 23 septembrie 1852, în satul Nocalaşevi, în ţinutul Senaki din Samegrelo, într-o familie de creştini evlavioşi. Tatăl său a murit în 1868, după ce l-a binecuvântat pe viitorul ieromonah, în vârstă de şaisprezece ani, să aibă grijă de familie.

   În acelaşi an în care a murit tatăl său, Alexei a călătorit la Ierusalim, într-un pelerinaj, iar de acolo până la Constantinopol, pentru a-şi vizita unchiul, Islam Şuşania, un comerciant de succes şi un om inteligent şi evlavios. În timpul acestei vizite, Alexei a devenit fascinat de comerţ şi a decis să devină şi el comerciant. Dar avea să i se descopere, curând, că voinţa lui Dumnezeu era diferită de a lui.

   Într-o zi, Alexei a împrumutat o mică icoană a Sfântului Ioan Botezătorul, de la unchiul său, s-a retras cu ea în camera sa, având parte de o mare frământare în interior. El era mişcat de o iubire profundă pentru mama, surorile, fraţii şi prietenii săi, dar, în acelaşi timp, simţea o forţă nevăzută care îl invita la o viaţă duhovnicească sporită.

   După mai multe ore agonizante, Alexei se întreba, în cele din urmă: „Cum pot împlini voia tatălui meu? El mi-a încredinţat responsabilitatea de a avea grijă de familie - cum pot împăca asta, cu chemarea lui Dumnezeu?”.

   Spre marea lui uimire, un îndrumător nevăzut i-a răspuns: „Dacă ai muri acum, cine ţi-ar prelua responsabilităţile?”. Răspunsul era clar. "Dumnezeu!", a strigat Alexei. Şi a auzit, din nou, vocea: „Aşa că mori pentru lume, încredinţează totul lui Dumnezeu şi El va sluji familiei tale”.

   Frământarea i-a schimbat viaţa, lui Alexei. După aceea, s-a retras în camera lui, luni întregi, citind Sfintele Scripturi şi postind. Asistând la schimbarea radicală din modul de viaţă al lui Alexei, unchiul său a considerat că cel mai bine pentru el ar fi să părăsească Constantinopolul şi să se întoarcă în Georgia.

   Nu peste mult timp, cei dragi ai lui Alexei au aflat că făcuse un legământ cu Dumnezeu şi că intrase în viaţa monahală. Fraţii şi surorile sale au suferit, când au auzit vestea, dar mama lui a adus mulţumiri lui Dumnezeu şi l-a binecuvântat pe fiul său.

   La vârsta de douăzeci de ani, Alexei s-a mutat la Mănăstirea de maici Teklati. El a început să ducă o viaţă ascetică strictă şi mergea din sat în sat, îngrijindu-i pe cei bolnavi de tuberculoză, holeră şi alte boli grave şi îngropând pe cei care nu aveau pe nimeni să-i îngroape.

   Au trecut câţiva ani, iar mulţi erau convinşi că Alexei devenise un Nebun pentru Hristos. El a predicat Cuvântul lui Dumnezeu cu putere, iar viaţa lui era un exemplu pentru mulţi. Predicarea sa a inspirat-o pe mama lui, Elena, sora sa mai mică Salomea, şi fratele său Visarion, să i se alăture în viaţa monahală. După ce a fost tuns călugăr, Visarion a făcut un pelerinaj la Ierusalim şi a rămas acolo câţiva ani.

   Datorită slujirii sale exemplare către Dumnezeu, a fost hirotonit preot la Mânăstirea Martvili. Mai târziu, a primit marea schimă. De asemenea, Alexei a petrecut un timp pe Muntele Athos. După ce s-a întors de pe Muntele Sfânt, a făcut un pelerinaj la Mânăstirea Peşterilor din Kiev, apoi s-a întors în Georgia pentru a-şi continua nevoinţa.

   În jurul anului 1885, Sfântul Alexei s-a mutat la Mânăstirea Gelati, unde a continuat să studieze şi a dat naştere mai multor lucrări originale. În 1886 a fost chemat la Mânăstirea Hobi şi a fost hirotonit diacon, de către Episcopul Grigol, iar în 1888 a fost  făcut ieromonah (preot monah). Doi ani mai târziu, în 1890, s-a îmbolnăvit şi s-a întors să fie alături de mamă şi de surorile sale, în Mânăstirea Teklati.

   Voind Dumnezeu, sănătatea lui s-a refăcut, iar în 1891, Alexei a construit o chilie pentru sine, în satul de munte Menji (numit şi „Dealul Arhanghelilor”), lângă locul unde se născuse. Şi-a strâns ucenicii şi s-a nevoit pe calea şi mai strictă a ascetismului. Sănătatea lui Alexei se îmbunătăţise atât de tare, încât devenise din nou capabil să săvârşească dumnezeieştile slujbe.

   Sfântul Părinte avea să primească milostenii, dar el împărţea cea mai mare parte din ceea ce i se dăruia. Împărţea ceea ce primea de pomană, în trei părţi: prima parte era pusă deoparte pentru nevoile sale personale, a doua, pentru biserică şi oaspeţii săi, şi a treia, pentru săraci şi neputincioşi.

   Sfântul Alexei ţinea o cruce de dimensiuni mari în chilia sa, iar când se ruga o purta pe spate, amintind de modul în care Sfântul Simon din Cirene purtase Sfânta Cruce, la Răstignirea lui Hristos pe Golgota.

   În ciuda vieţii sale ascetice stricte, Ieromonahul Alexei a fost remarcabil de aproape de oamenii din comunitatea sa şi a fost iubit de mulţi, pentru căldura duhovnicească pe care o radia.

   După mulţi ani, viaţa ascetică strictă şi-a pus, totuşi, amprenta asupra sănătăţii Părintelui Alexei. El s-a îndepărtat de propriii ucenici, petrecându-şi ultimii ani din viaţa sa pământească (din jurul anului 1915) cu verişoarele sale, Schimonahiile Akepsima şi Pasto. Sfântul Alexei s-a mutat la Domnul pe 18 ianuarie 1923, slăbit după o viaţă lungă şi plină de nevoinţe în slujba Domnului.

 

   Timp de patruzeci de zile de la moartea sa, Schimonahiile Akepsima şi Pasto au rămas în chilia lui, de teamă că guvernul comunist îi va distruge umila chilie. Mai târziu, l-au îngropat pe Sfântul Alexei la Teklati şi ele însele s-au nevoit în Mânăstirea Arhanghelilor. Cu binecuvântarea Mitropolitului Efrem de Batumi-Hemokmedi şi Şkondidi, Schimonahia Akepsima şi stareţa Pasto au mutat sfintele moaşte neputrezite ale Sfântului Alexei, de la Teklati la Mânăstirea Arhanghelilor, aşezându-le lângă zidul de răsărit al sfântului lăcaş, la 8 ianuarie 1960.

   Sfântul Alexei a fost canonizat pe 18 septembrie, în anul 1995.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022