Duminicã 18 septembrie 2022

Sfânta Teodora din Constantinopol

   Sfânta Cuvioasă Teodora a trăit la Constantinopol, în prima jumătate a secolului al X-lea. Fusese căsătorită, dar a rămas văduvă de timpuriu şi a dus o viaţă evlavioasă, îngrijindu-se de cei lipsiţi şi deznădăjduiţi. Mai târziu, a devenit călugăriţă şi s-a aflat sub îndrumarea Sfântului Vasile cel Nou (26 martie), vieţuind într-o chilie izolată, în propria casă.

   Sfânta Teodora s-a mutat la Domnul la o vârstă înaintată, în anul 940. Grigorie, un ucenic al Sfântului Vasile cel Nou, i-a cerut învăţătorului său să-i dezvăluie starea călugăriţei mutate la Domnul. „Vrei atât de mult asta?”, l-a întrebat Sfântul Vasile. "- Da, da, a răspuns Grigorie".

   „O vei vedea astăzi, dacă ceri asta cu credinţă, şi dacă crezi că cererea ta va fi împlinită”.

   Grigorie a rămas foarte surprins, întrebându-se cum va putea vedea pe cineva care a plecat în viaţa veşnică. În aceeaşi noapte, în timp ce Grigorie adormea, a venit un tânăr cu înfăţişare obişnuită şi i-a zis: „Ridică -te. Părintele Vasile te cheamă s-o vizitezi pe Teodora. Dacă vrei să o vezi, atunci vino”.

   Grigorie a mers imediat la Sfântul Vasile, dar nu l-a găsit acolo. Cei prezenţi au spus că Sfântul Vasile plecase să o viziteze pe călugăriţa Teodora. Ei i-au arătat lui Grigorie calea pe care o luase Sfântul Vasile. Grigorie a urmat-o, până s-a trezit într-un labirint. Calea îngustă şi dificilă ducea la o poartă zăvorâtă. Privind printr-o fisură, a zărit o curte, dincolo de poartă. Grigorie a început să strige la o femeie care stătea acolo. Ea i-a explicat că acea curte aparţinea Părintelui Vasile, care avea să vină acolo pentru a-şi vizita fiii duhovniceşti.

   „Deschide-mi şi mie, căci şi eu sunt fiu duhovnicesc al Sfântului Vasile”, a cerut Grigorie. Servitoarea, însă, nu putea deschide poarta fără permisiunea Teodorei. Grigorie a început să bată tare în poartă. Sfânta Teodora a auzit şi l-a lăsat să intre, exclamând: „Iată-l pe fiul iubit al stăpânului meu Vasile!”

  După ce l-a salutat, Teodora a întrebat: „Frate Grigorie, cine te-a îndrumat aici?”. Apoi, a povestit cum, pentru rugăciunile Sfântului Vasile, a avut şansa să o vadă în slava la care ajunsese prin viaţa ei ascetică.

   Grigorie a început să o roage, să-i zică, pentru folos duhovnicesc, cum se despărţise de trup şi ajunsese în acel lăcaş sfânt. Sfânta Teodora a răspuns: „Dragă fiule Grigorie, cum pot să-ţi spun toate? Aflându-mă cu tremur şi cu frică, am uitat mult, în plus, am văzut aşa chipuri şi am auzit aşa voci, cum n-am văzut niciodată şi n-am auzit în viaţa cuiva”.

   „Pot spune că moartea mi-ar fi fost cruntă, din cauza faptelor mele nedrepte, dacă n-ar fi fost rugăciunile Părintelui nostru Vasile. Numai rugăciunile lui, singure, mi-au făcut moartea mai uşoară”. După aceea, Sfânta Teodora a început să povestească modul în care o mulţime de duhuri rele apăruse brusc şi trăsese de ea, înainte de sfârşitul ei. Purtau cărţi mari, în care stăteau scrise toate păcatele întregii ei vieţi. Le-au repetat nerăbdător, de parcă ar fi aşteptat sosirea unui judecător în orice moment. Văzând toate acestea, Sfânta Teodora a simţit asemenea frică şi groază, încât în cele din urmă rămăsese fără vlagă. Aruncă o privire peste tot, sperând să vadă pe cineva care să-i alunge pe diavoli.

   Aflându-se în acea stare chinuitoare, a văzut apoi doi îngeri stând în dreapta ei. Unul era îngerul său păzitor, dar pe celălalt nu-l ştia. Duhurile rele, apoi, s-au retras undeva mai departe. Un înger a spus: „De ce, duşmani urâţi ai neamului omenesc, căutaţi să hărţuiţi şi să chinuiţi sufletul celei adormite? Nu vă bucuraţi, pentru că ea nu este una de-a voastră”. Apoi, duhurile neruşinate au început să povestească tot ceea ce făcuse Sfânta din tinereţe, fie prin cuvânt, fie prin faptă sau gând. La toate acestea, adăugau mare parte de invenţii de-ale lor, căutând să o defaime pe Sfântă.

   În cele din urmă, moasrtea a venit. A vărsat ceva într-un vas şi i-a oferit Sfintei să bea, apoi luând un cuţit, i-a tăiat capul. „Ah, fiul meu”, a continuat Sfânta Teodora, „cât de amar mi-a fost atunci, cât de amar! În acel moment, moartea mi-a smuls sufletul, care s-a despărţit grabnic de trup, după cum o pasăre zboară de pe mâna păsărarului, când o eliberează”. Îngerii strălucitori au luat sufletul Sfintei Teodora şi au început să-l ducă spre Cer, în timp ce trupul ei rămânea întins la pământ, ca un veşmânt aruncat.

   Când Sfinţii Îngeri purtau sufletul călugăriţei, duhurile rele s-au întors, spunând: „Avem o listă cu multe păcate ale sale, răspundeţi pentru ele”. Apoi, îngerii au început să istorisească toate faptele bune pe care Sfânta le făcuse: milostenia ei, dragostea ei de pace, dragostea ei faţă de lăcaşul lui Dumnezeu, răbdarea ei, smerenia, postul şi multe alte fapte ascetice pe care călugării le săvârşesc în viaţă. I-au pus faptele bune, înaintea păcatelor ei astfel răscumpărate.

   Duhurile rele îşi smulgeau dinţii, dorind să răpească sufletul Sfintei şi să-l azvârle în fundul prăpastiei. Apoi, dintr-o dată, Sfântul Vasile a apărut în duh, zicându-le sfinţilor îngeri: „Păzitorii mei, acest suflet mi-a dat mult ajutor, micşorând greutatea neputinţelor şi bătrâneţilor mele. M-am rugat pentru ea către Domnul şi El i-a dăruit acest lucru bun”. Odată cu aceasta, Vasile le-a întins îngerilor un fel de cufăr mic, adăugând: „Când vreţi ca încercările cereşti să treacă, luaţi ceea ce este în acest cufăr şi daţi duhurilor rele”. După ce le-a dat cufărul, Sfântul a dispărut.

   Văzând toate acestea, duhurile rele au rămas uimite şi fără cuvinte, mult timp, iar mai apoi, dintr-o dată, au urlat: „Vai de noi! În zadar ne-am trudit, urmărind şi pândind, văzând cum şi unde a păcătuit”. După aceea, au dispărut.

   Apoi, Sfântul Vasile a apărut din nou, aducând cu el multe vase, cu miruri diferite, pe care le-a încredinţat îngerilor. Deschizând un vas după altul, îngerii au turnat mirurile peste Sfânta Teodora. Atunci, s-a umplut de dulceaţă duhovnicească, simţind că s-a schimbat, devenind foarte luminoasă. Sfântul Vasile a spus: „Păzitorii mei! Când aţi făcut tot ce trebuie cu ea şi aţi dus-o la lăcaşul pregătit mie de Domnul, lăsaţi-o acolo”. Sfinţii îngeri au luat-o pe Sfânta Teodora şi au pornit către Cer, înălţându-se în aer.

   Apoi, dintr-o dată, au dat de prima judecată, care se numeşte a vorbirii urâte şi fără rost. Chinuitorii au cerut răspuns pentru fiecare lucru rău pe care Teodora îl rostise vreodată despre cineva, amintind râsul necuviincios, batjocura şi cântările nepotrivite. Sfânta uitase toate acestea, trecând destul de mult timp de când începuse să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Totuşi, îngerii au apărat-o.

   Apoi, a venit judecata minciunilor. Duhurile rele de acolo erau foarte urâte, încăpăţânate şi aprige. Au început, cu furie, s-o defaime, dar îngerii le-au dat ceva din micul cufăr şi au trecut pe lângă aceia, nestingheriţi.

   Când Teodora a ajuns la cea de-a treia judecată, a judecării altuia şi a clevetirii, dintre duhurile întunecate a apărut unul mai mare şi a început să spună cum călugăriţa clevetise pe cineva, cu cuvinte josnice, în timpul vieţii. Mare parte din ceea ce a spus era fals, dar totuşi era uimitor cum demonii îşi aminteau lucrurile în detaliu şi cu exactitate, lucruri pe care însăşi călugăriţa le uitase.

   Slujitorii celei de-a patra judecăţi, cea a nesaţului şi beţiei, erau gata s-o devoreze pe Sfântă, ca nişte lupi flămânzi, amintind cum a mâncat dimineaţa fără a face rugăciunea înaintea lui Dumnezeu, cum a mâncat la prânz şi la cină fără măsură, şi a încălcat posturile. Încercând să o smulgă pe călugăriţă din mâinile îngerilor, unul dintre duhurile rele a spus: „Nu ai promis Domnului Dumnezeu, la Sfântul Botez, să renunţi la satana şi la toate lucrările sale şi la tot ceea ce îi aparţine? După ce ai depus un astfel de jurământ, cum ai putut face lucrurile pe care le-ai făcut?”. Iar diavolii au adunat toate cănile de vin pe care Teodora le băuse în viaţa ei. Zicând: „Da, aşa a fost, îmi amintesc asta”, îngerii au dat iarăşi o parte din cufărul mic al Sfântului Vasile, aşa cum făcuseră la fiecare încercare, şi au mers mai departe.

   „Oamenii de pe pământ ştiu ce îi aşteaptă aici şi cu ce se vor întâlni în momentul morţii lor?”, i-a întrebat Teodora pe îngeri. „Da, ei ştiu”, a răspuns un înger, „dar plăcerile şi atracţiile vieţii acţionează atât de puternic asupra lor şi, astfel, le căştigă atenţia, încât uită fără să vrea ce îi aşteaptă dincolo de mormânt”.

   „E bine de cei care-şi amintesc de Sfânta Scriptură sau arată milostenie, ori fac alte fapte bune, care să-i poată salva mai târziu din chinurile veşnice ale Iadului. Dar vai de cei care trăiesc mereu nepăsător, gândindu-se doar la dulceţile pântecelui şi la mândria lor. Dacă moartea i-ar prinde dintr-o dată, aceştia ar pieri cu totul, neavând fapte bune în apărarea lor. Sufletele acestor oameni sunt chinuite cu înverşunare de prinţii întunecaţi ai acestor încercări, ducându-i în locurile întunecate ale iadului şi ţinându-i până la venirea lui Hristos. Aşadar, ai fi suferit şi tu asta, Teodora, dacă n-ai fi primit darul de la Sfântul Vasile, care te-a mântuit de tot răul de aici”.

   După ce Îngerul şi-a încheiat vorba, au ajuns la a cincea judecată, cea a leneviei şi slăbiciunii, unde păcătoşii sunt chinuiţi pentru toate ceasurile zilei petrecute în nepăsare. Aici sunt ţinuţi cei prea leneşi să meargă la Biserica lui Dumnezeu în sărbători. Aici sunt încercaţi şi cei nepăsători şi deznădăjduiţi, atât credincioşii de rând, cât şi clericii, care nu s-au îngrijit de propriul lor suflet. Mulţi de aici sunt azvârliţi în prăpastie. Îngerii au pus în balanţă, pentru lipsurile călugăriţei, darurile Sfântului Vasile, şi au mers mai departe.

   A şasea judecată a fost cea al furtului, prin care au trecut liber. De a şaptea judecată, cea a lăcomiei şi avariţiei, îngerii au reuşit să treacă nestingheriţi, deoarece, prin mila lui Dumnezeu, Sfânta Teodora fusese întotdeauna mulţumită de ceea ce îi dăruise Dumnezeu, împărţind, ceea ce avea, celor nevoiaşi.

   Duhurile celei de-a opta judecăţi, cea a mituirii, îi chinuiau pe cei vinovaţi de luarea de mită şi linguşire. Aceia şi-au smuls dinţii în răutatea lor, când îngerii şi-au continuat drumul, neavând nimic împotriva Sfintei Teodora.

   Deci îngerii au trecut liber şi prin cea de-a noua judecată, cea a nedreptăţii şi vanităţii; a zecea încercare, cea a invidiei şi geloziei; şi a unsprezecea î»ncercare, a mândriei.

   Pe drumul lung, au dat peste cea de-a doisprezecea încercare, cea a furiei. Cel mai bătrân dintre duhuri, plin de furie şi aroganţă, le-a poruncit slujitorilor săi să o chinuie şi să o muncească pe călugăriţă. Diavolii au repetat toate cuvintele pe care ea le rostise la furie. Au amintit chiar şi cum se uitase la propriii ei fii cu furie, sau îi pedepsise dur. Pentru toate acestea, îngerii au dat un răspuns, înmânând lucruri din cufăr. Asemenea tâlharilor, duhurile rele ale celei de-a treisprezecea judecăţi, cea a necredinţei, s-au repezit, dar nu au găsit nimic în amintirile lor, plângând cu amar.

   Atunci Sfânta Teodora a căpătat îndrăznire, întrebând pe unul dintre îngeri, cum de duhurile rele cunosc faptele cele rele ep care le fac oamenii în viaţă. Îngerul a răspuns: „Fiecare creştin primeşte un Înger Păzitor, la Sfântul Botez, care îl apără nevăzut, de tot ceea ce este rău, şi îl îndeamnă la tot ceea ce este bun. El înregistrează toate faptele bune făcute de acea persoană. Dar, pe de altă parte, există şi un înger rău, care urmăreşte toate faptele rele pe care oamenii le fac, şi le scrie în cartea sa. El înregistrează toate păcatele care, aşa cum ai văzut, atârna de oameni când trec prin aceste încercări, în drumul către Cer. Aceste păcate se pot opune intrării sufletelor în Rai şi le pot duce direct în prăpastia în care locuiesc duhurile rele. Iar acolo aceste suflete vor locui până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, dacă nu au fapte bune, care să le poată smulge din ghearele diavolului.

   Oamenii care cred cu adevărat în Preasfânta Treime şi care au primit Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui Mântuitorului Hristos, se înalţă direct la Cer, fără nicio piedică. Iar Sfinţii Îngeri ai lui Dumnezeu se arată drept apărători ai lor, iar Sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu mijlocesc pentru mântuirea sufletelor oamenilor drepţi. În ceea ce priveşte necredinciosul şi ereticul învăţăturilor drăceşti şi cei care nu fac nimic folositor în viaţa lor, nimeni nu are grijă de aceştia, iar îngerii nu pot rosti nimic în apărarea lor”.

   Îngerii au ajuns, apoi, la cea de-a paisprezecea judecată, cea a brutalităţii, unde toţi cei care s-au aruncat cu furie asupra cuiva, lovind pe cineva peste obraz sau folosind o altă armă, sunt încercaţi. Îngerii au trecut liber şi prin această judecată.

   Dintr-o dată, s-au aflat la cea de-a cincisprezecea judecată, a vrăjitoriei şi magiei, în mijlocul demonilor care priveau. Aici se află duhurile şerpeşti, al căror scop este acela de a-i duce pe oameni în ispită şi ai corupe. Prin harul lui Hristos, Sfânta Teodora a scăpat grabnic de această judecată.

   Însă, după aceasta, ea a întrebat, dacă de fiecare păcat - pe care un om îl comite în viaţă, şi pentru care este chinuit la aceste încercări - este posibil, chiar din timpul vieţii, să se cureţe, încât să nu mai fie chinuit pentru el.

   Îngerii i-au spus Sfintei Teodora, că nu toţi trec astfel prin acest tip de încercări, ci doar cei ca ea, care nu s-au mărturisit încât să-şi cureţe inima înainte de moarte. „Dacă aş fi mărturisit Părintelui meu duhovnicesc toate păcatele mele, fără ruşine sau frică, şi dacă aş fi primit dezlegare de la el”, a spus Sfânta Teodora, „atunci aş fi trecut prin toate aceste încercări nestingherită, şi niciunul dintre păcatele mele nu m-ar mai fi chinuit. Dar, din moment ce nu aveam obiceiul să-mi mărturisesc toate păcatele Părintelui meu duhovnicesc, ei mă chinuie pentru ele, aici”.

   „Desigur, ajută faptul că cineva se străduieşte şi vrea să fugă de păcat, toată viaţa. Cine se străduieşte cu sârguinţă spre pocăinţă, primeşte întotdeauna iertare de la Dumnezeu şi, de asemenea, trece neîncercat, din această viaţă, la viaţa binecuvântată de dincolo de mormânt. Duhurile rele care sunt aici în timpul acestor încercări, cu înregistrările lor, când le deschid nu vor găsi nimic scris, pentru că Duhul Sfânt face nevăzut tot ceea ce stătea scris. Ele ştiu că tot ce a fost scris de ele se şterge prin mărturisire (spovedanie), şi sunt profund întristate”.

   „Dacă o persoană se află încă printre cei vii, atunci ei abia aşteaptă să scrie un alt fel de păcat. Cu adevărat grozavă este puterea salvatoare a mărturisirii! Îl salvează pe om de multe plănsete şi de suferinţă, dăruindu-i puterea de a trece prin toate încercările, fără piedică, şi de a ajunge la Dumnezeu. Unii nu ajung la mărturisire, sperând că va mai fi timp pentru mântuire şi pentru iertarea păcatelor lor. Altora, pur şi simplu le este ruşine să spună preotului păcatele, la mărturisire. Astfel de oameni vor fi greu încercaţi, prin aceste judecăţi. Mai există, de asemenea, cei cărora le este ruşine să spună totul Părintelui duhovnicesc şi preferă să spună un păcat altui preot, sau în faţa altuia etc. Pentru o astfel de mărturisire, ei vor fi pedepsiţi şi vor suferi, nu puţin, la trecerea prin aceste încercări".

   Pe ne simţite, s-au apropiat de cea de-a şaisprezecea judecată, cea a păcatului trupesc. Chinuitorii au fost uimiţi că Sfânta ajunsese aici fără piedică, iar când au început să spună ceea ce făcuse în viaţă, au adus multă mărturie falsă, rostind nume şi locuri, din înregistrările lor. La fel s-a întâmplat şi cu slujitorii judecăţii a şaptesprezecea, cea a adulterului. A optsprezecea judecată, a sodomiei, a fost locul în care toate păcatele împotriva firii şi incestul sunt pedepsite, toate faptele urâte, ascunse, despre care, după cuvintele Apostolului, este ruşinos chiar şi să vorbim. Sfânta Teodora a trecut rapid prin acestea. Îngerii i-au spus: „Ai văzut ţinutul îngrozitor şi neplăcut al acelei judecăţi? Ştii că rareori un suflet trece pe lângă el, liber? Toată lumea este scăldată în râul ispitelor şi murdăriei, aproape toţi oamenii sunt uşuratici, iar „imaginaţia omului este aplecată intens asupra răului, din tinereţe” (Facere 8: 21). Puţini sunt cei care au ucis patimile cărnii şi puţini sunt cei care pot trece liber prin aceste încercări. Mulţi dintre cei care ajung aici pier. Forţele încercărilor curviei se laudă că, mai mult decât toate celelalte încercări, hrănesc flăcările arzătoare ale iadului. Mulţumim lui Dumnezeu, Teodora, ai scăpat de aceste chinuri, pentru rugăciunile Părintelui tău duhovnicesc, Sfântul Vasile. N-ai fi cunoscut un chin mai mare”.

   La cea de-a nouăsprezecea judecată, cea a închinării la idoli şi a ereziilor, nu a fost nimic care să chinuie pe Sfânta Teodora.

   La a douăzecea judecată şi ultima, cea a lipsei de milă şi a împietririi inimii, stătea înregistrat tot ceea ce era crud, rău şi urât. Sufletul unei persoane care nu respectă porunca lui Dumnezeu de a fi milostiv, este aruncat, de aici, în iad şi ţinut acolo până la învierea de obşte. Slujitorii demonului înverşunat s-au abătut ca un roi de albine, dar negăsind nimic despre călugăriţă, au plecat.

   Îngerii, cu bucurie, au dus-o apoi pe Sfântă, prin porţile Cerului. Când a intrat în Cer, apa de pe pământ s-a despărţit şi s-a unit din nou, înapoia ei. Un alai triumfător de îngeri a întâmpinat-o pe Sfântă, conducând-o la Tronul lui Dumnezeu. În timp ce mergeau, doi nori dumnezeieşti au coborât asupra lor. La o înălţime de neînţeles, se afla Tronul lui Dumnezeu, atât de alb încât lumina tot ce-I stătea înainte.

   Sfânta Teodora a Constantinopolului şi-a continuat istorisirea: „Totul este atât de minunat încât nu poate fi nici înţeles, nici explicat; mintea rămâne blocată de uimire, iar amintirea se pierde, uitând unde mă găseam”. Ea s-a înclinat spre Cel Nevăzut şi a auzit o voce, poruncind să i se arate acesteia toate sufletele celor drepţi şi ale celor păcătoşilor şi, după aceasta, să i se dea lăcaşul indicat de Sfântul Vasile.

   Când i s-au arătat toate, unul dintre îngeri a spus: „Ştii, Teodora, că în lume există obiceiul, la cei vii, să-i pomenească pe cei plecaţi dincolo de moarte. Deci, acolo pe pământ, Sfântul Vasile te pomeneşte astăzi”.

   „Şi astfel", a continuat Teodora, „fiul meu duhovnicesc Grigorie, după a patra zi de la despărţirea sufletului meu de trup, mă aflu acum în acest loc, care era pregătit pentru Părintele nostru Sfânt Vasile”. După aceasta, ea l-a condus prin lăcaşurile cereşti, unde Grigorie l-a întâlnit pe Sfântul Vasile, în curte, dincolo de trapeză. După aceea, Sfânta Teodora l-a condus în grădină. Uimit de toate lucrurile bune, Grigorie a vrut să afle despre ele. Dar Sfânta Teodora a spus, doar, că toate acestea nu sunt ale pământului, ci sunt ale celor care suportă multe necazuri şi nenorociri în viaţa pământească, respectând poruncile Domnului şi împlinindu-le întocmai. Când Sfânta Teodora a istorisit că viaţa din Ceruri este cu totul diferită de viaţa de pe pământ, Grigorie s-a ciupit involuntar, dorind să ştie dacă mai era încă în trup. Duhul său era vesel, simţurile şi gândurile sale, curate. Voia să se întoarcă din grădina pe care călugăriţa i-o arătase şi să meargă în curte.

   Când s-a întors, nu era nimeni, acolo, la trapeză. Înclinându-se spre Sfânta Teodora a Constantinopolului, Grigorie a luat-o pe drumul de întoarcere spre casă, iar în acel moment s-a trezit, întrebându-se unde a fost şi ce auzise şi văzuse.

   Se temea ca totul să nu fi fost decât o amăgire demonică, aşa încât s-a dus la învăţătorul său. Atunci, Sfântul Vasile însuşi avea să-i povestească tot ceea ce Grigorie văzuse şi i-a cerut să scrie toate, spre folosul altora.

   Cinstirea în mod aparte a Sfintei Teodora se face, an de an, în ziua de 30 decembrie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)