Sfântul Sava al Serbiei, întâiul Arhiepiscop

   Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei, în lume Rostislav (Rastco), a fost fiu al Regelui sârb Ştefan Nemania şi al Anei, fiica împăratului bizantin Romanus. Încă din primii săi ani, participa cu ardoare la slujbele Bisericii şi avea o dragoste specială faţă de icoane.

   La vârsta de şaptesprezece ani, Rostislav a întâlnit un călugăr de la Muntele Athos, a părăsit în ascuns casa tatălui său şi a pornit către Mânăstirea Sfântul Pantelimon. Prin rânduiala lui Dumnezeu, în 1169, anul naşterii Sfântului, vechea mânăstire a Marelui Mucenic şi Vindecător Pantelimon fusese dată călugărilor ruşi.

   Ştiind că fiul său se afla în Athos, tatăl şi-a mobilizat suita condusă de un voievod credincios şi i-a scris guvernatorului ţinutului ce includea Athos-ul, spunând că, dacă fiul său nu îi va fi returnat, va porni război împotriva grecilor. Ajuns la mânăstire, voievodul primise ordin să nu-şi dezlipească ochii de pe Rostislav. În timpul slujbelor de seară, când soldaţii adormiseră sub influenţa vinului, Rostislav a primit tunsura monahală (în 1186), trimiţând părinţilor lui hainele sale lumeşti, părul şi o scrisoare. Sfântul Sava căuta să-i convingă pe părinţii săi puternici să accepte monahismul. Tatăl călugărului (în monahism Simeon, cinstit pe 13 februarie) şi fiul său aveau să urmeze calea ascetismului, la Mânăstirea Vatoped. Pe Athos, ei au înfiinţat Mânăstirea sârbească Hilandar, iar această mânăstire îşi primea astfel numele de la dania împărătească. La Mânăstirea Hilandar, Sfântul Sava a fost hirotonit diacon şi apoi preot. Mama lui, Ana, a devenit călugăriţă, cu numele Anastasia (21 iunie).

   Pentru viaţa sa sfântă şi faptele virtuoase de pe Muntele Athos, călugărul a fost făcut Arhimandrit la Tesalonic. În Nicea, în anul 1219, la Sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Patriarhul Ecumenic l-a sfinţit pe Arhimandritul Sava drept Arhiepiscop al Serbiei. Sfântul i-a solicitat împăratului bizantin să acorde permisiunea episcopilor sârbi de a-şi alege propriul Arhiepiscop în viitor.

   "Noi, Manuil, Patriarh Ecumenic și Arhiepiscop al Cetății Constantinopolului, Noua Romă, în numele Domnului nostru Iisus Hristos l-am hirotonit pe Sava, Arhiepiscop al tuturor pământurilor sârbești și i-am dat în numele lui Dumnezeu puterea de a hirotoni episcopi, preoți și diaconi în țara lui; de a lega și dezlega păcatele oamenilor, de a-i învăța pe toți și de a boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De aceea voi toți ortodocșii creștini să îl ascultați pe dânsul cum m-ați ascultat pe mine."

   Acesta era un privilegiu foarte important, într-o perioadă de războaie frecvente între puterile estice şi occidentale.

   "La început eram încurcați. Răsăritul gândea că suntem în Apus, în vreme ce Apusul credea că suntem din Răsărit. Unii dintre noi n-au priceput care era locul nostru în ciocnirile diferitelor curente, așa că au strigat că aparținem în întregime unei părți ori alteia. Însă eu îți zic, Irineu, că suntem rânduiți de soartă să fim așezați la Răsăritul Apusului și la Apusul Răsăritului și să nu recunoaștem decât Ierusalimul cel Ceresc deasupra noastră, iar aici pe pământ - pe nimeni" (Sfântul Sava, către Irineu, sec. al XIII-lea).

   După ce s-a întors la Sfântul Munte, din Nicea, Sfântul a vizitat toate mânăstirile, pentru ultima dată. El a făcut metanii în toate şi, în cuget cu viaţa binecuvântată a părinţilor pustiei, şi-a luat rămas bun de la asceţi, cu remuşcări profunde, „părăsind Muntele Sfânt, precum Raiul”.

   Mâhnit de plecarea lui de pe Sfântul Munte, Sfântul mergea pe cale abia mişcându-se. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu avea să vorbească, însă, cu Sfântul, într-un vis: „Aflându-te sub ocrotirea mea, de ce stai întristat?”. Aceste cuvinte l-au trezit din starea de deznădejde, preschimbându-i întristarea, în bucurie. În cinstea acestei apariţii, Sfântul a comandat icoane mari ale Mântuitorului şi ale Maicii lui Dumnezeu, la Tesalonic, şi le-a aşezat într-o biserică.

   În Serbia, activitatea ierarhului în organizarea lucrării Bisericii sale natale a fost însoţită de numeroase semne şi minuni. În timpul Liturghiei şi al Privegherii de toată noaptea, când Sfântul mergea să-şi tămâieze mormântul tatălui său, călugărul Simeon, sfintele moaşte începeau să izvorască mir frumos mirositor.

   Fiind responsabil de negocierile cu Regele maghiar Vladislav, care declarase război Serbiei, Sfântul Episcop nu numai că a adus pacea dorită de ţara sa, dar l-a adus şi pe monarhul maghiar la Ortodoxie. Astfel, el a facilitat începutul existenţei istorice a Bisericii Sârbe autonome.

   Sfântul Sava a contribuit, de asemenea, la consolidarea statului sârb. Pentru a asigura independenţa acestui stat, Arhiepiscopul Sava l-a încoronat pe puternicul său frate Ştefan ca rege. La moartea lui Ştefan, fiul său cel mai mare Radislav a fost încununat rege, Sfântul Sava pornind atunci către Ţara Sfântă, „să se închine la Sfântul Mormânt al lui Hristos şi înfricoşătoarea Golgotă”.

   Când s-a întors în ţara natală, Sfântul l-a binecuvântat şi încoronat pe Vladislav ca rege. Pentru a consolida în continuare tronul sârb, l-a logodit cu fiica Prinţului bulgar Asan. Sfântul Ierarh a vizitat bisericile din întreaga Serbie, a reformat rânduielile monahale, după modelul atonit şi palestinian, totodată înfiinţând şi sfinţind multe biserici, întârindu-i pe ortodocşi în credinţa lor. După ce şi-a încheiat lucrarea în ţara sa natală, Sfântul l-a numit în locul său pe Ieromonahul Arsenie, sfinţindu-l Episcop şi dând binecuvântare tuturor.

   Apoi, a pornit într-o călătorie fără întoarcere, dorind „să-şi încheie zilele, ca rătăcitor într-un pământ străin”. A trecut prin Palestina, Siria şi Persia, Babilon, Egipt şi Anatolia, pretutindeni vizitând locurile sfinte, discutând cu mari asceţi şi strângând sfinte moaşte de sfinţi. Sfântul şi-a încheiat rătăcirile, la Târnovo, în Bulgaria, în casa rudei sale Asan, unde cu bucurie duhovnicească şi-a dat sufletul, Domnului (+ 1237).

   În momentul mutării sfintelor moaşte ale Sfântului Sava în Serbia, în 1237, atât de multe vindecări au avut loc, încât bulgarii au început să se plângă lui Asan, „pentru că renunţase la o asemenea comoară”. În ţara Sfântului, sfintele sale moaşte au fost aşezate în Biserica Mileşevo, dăruind vindecare tuturor celor care se apropiau cu credinţă. 360 de ani mai târziu, turcii otomani au dezgropat sfintele sale moaşte şi le-au ars în piaţa centrală din Belgrad. Locuitorii din Târnovo au continuat să aibă parte de vindecări, de la părticelele raclei Sfântului, Asan poruncind ca ele să fie strânse şi aşezate într-o raclă nou construită.

   Moştenirea Sfântului Sava rămâne vie în tradiţiile Bisericilor Ortodoxe ale naţiunilor slave. El este asociat cu introducerea Tipicului de la Ierusalim, ca bază pentru rânduielile monahale slave. Mânăstirea sârbescă Hilandar, de pe Muntele Athos, păstrează Tipicul Sfântului Sava, până în zilele noastre. Ediţiile colecţiei de canoane bisericeşti "Cârma" (ori "Cartea cârmaciului"), ale Sfântului Sava, cu comentarii ale lui Alexie Aristines, sunt cele mai răspândite în Biserica Rusă. În 1270, prima copie a "Cârmei" Sfântului Sava era trimisă, din Bulgaria, Mitropolitului Chiril al Kievului. După aceasta a fost copiată una dintre cele mai vechi dintre "Cărmele" ruseşti, "Cârma Riazan" din 1284. La rândul său, ea a fost sursa unei "Cârme" tipărite în 1653 şi, de atunci, adesea retipărită de Biserica Rusă. Aceasta este moştenirea Sfântului Sava, din vistieria canonică a Ortodoxiei.

   Pe locul unde au fost arse sfintele moaşte ale Sfântului Sava, a fost construită, de curând, o biserică" - "Marea Biserică a Sfântului Sava din Belgrad", planificată încă din 1939, începută abia în 1985 şi încheiată în 2004. 

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – alcătuire, traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022