Marþi 23 august 2022

Icoana "Neașteptata Bucurie" a Maicii Domnului

Icoana NEAŞTEPTATA BUCURIE a Maicii Domnului

Icoana "Neşteptata Bucurie" a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu apare pictată în acest fel: într-o încăpere se vede repezentată o Icoană a Maicii lui Dumnezeu, iar sub ea, un tânăr stă îngenuncheat în rugăciune.

Istoria vindecării unui tânăr, de o patimă trupească, prin această Sfântă Icoană apare înregistrată în Cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, "Lâna Rugăciunii" (vezi Judecători 6: 36-40).

Tânărul păcătos, care totuşi avea evlavie către Maica Născătoare de Dumnezeu, se ruga într-o zi înaintea Icoanei Preacuratei Fecioare, mai înainte de a se întoarce la păcatul lui. Dintr-o dată, însă, el a văzut cum mai multe răni au apărut pe Mâinile, Picioarele şi Trupul Domnului, din ele izvorând sânge. Îngrozit, a strigat: „Doamnă, cine a făcut aceasta?”. Maica lui Dumnezeu a răspuns: „Tu şi alţi păcătoşi, din cauza păcatelor voastre, Îl răstigniţi pe Fiul meu, din nou”.

Abia atunci şi-a dat seama cât de mare era profunzimea păcătoşeniei sale. Multă vreme s-a rugat, cu lacrimi, către Maica lui Dumnezeu şi Mântuitorul Hristos, pentru milă. În cele din urmă, a primit bucuria neaşteptată a iertării păcatelor sale.

Icoana "Neaşteptata Bucurie" este cinstită pe 9 decembrie şi, de asemenea, pe 25 ianuarie şi 1 mai.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)