Joi 22 septembrie 2022

Inscripția, IISUS NĂSCUT DIN MARIA, descoperită în Jezreel

   O piatră, gravată în greacă, pe care apare înscris „Hristos născut din Maria”, a fost descoperită la El-Taiyiba, în Valea Jezreel din Galileea Superioară.

Inscripția, IISUS NĂSCUT DIN MARIA,  descoperită în Jezreel
Inscripția, IISUS NĂSCUT DIN MARIA,  descoperită în Jezreel
Foto: Teach Lang, Autoritatea Israeliană a Antichităţilor / BAR

   La origine, aceasta era parte din piatra din capul unghiului aflată deasupra intrării într-o biserică bizantină din secolul al V-lea după Hristos. Biserica se afla sub autoritatea religioasă a Mitropoliei de Bet She’an, care includea El-Taiyiba. Descoperirea a fost anunţată la 20 ianuarie 2020 de către Autoritatea Israeliană a Antichităţilor. Săpăturile au fost, atunci, conduse de Tzachi Lang şi Kojan Haku.

   Acum, Dr. Leah Di-Segni, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a descifrat înscrisul de pe piatra respectivă. Acesta indica:

   „Hristos născut din Maria. Această lucrare a prea-temătorului de Dumnezeu şi evlaviosului [Teodo]sie şi întinatului T[oma] a fost ridicată din temelie - Oricine intră să se roage pentru ei”. 

   Teodosie era Arhiepiscopul de Bet She’an.
   Piatra a fost descoperită pe locul unde fusese reconstituită şi aşezată, într-unul dintre zidurile unei clădiri impetuoase, din perioada bizantină sau Islamică timpurie. Săpăturile la clădire au relevat podele mozaicate, în două încăperi, proiectate după un model geometric. 

   Inscripţia de pe piatră era o formă de întâmpinare a vizitatorilor, conform concluziilor cercetătorilor fiind o pisanie a unei biserici, nu a unei mânăstiri.

   Directorii în săpături au explicat, în continuare, că „excavaţia a dat naştere unor descoperiri dintr-o varietate de perioade, punând într-o nouă lumină îndelungata succesiune din aşezarea de la ET-Taiyiba în vale, şi statutul său printre aşezările locale”.

   Istoria legată de descoperirea înscrisului a apărut, iniţial, în Revista Lăcaşuri Ortodoxe, în perioada ianuarie 2020.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022 

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)