Miercuri 31 august 2022

Curăţia evreiască: atelier de vase din piatră, descoperit în Galileea

   Un centru de producere a vaselor de piatră, vechi de 2.000 de ani, indică ritualul evreiesc de curăţire. 

   Iată cum s-au întâlnit, conform aprecierilor specialiştilor, „epoca de piatră” şi vremea lui Iisus, ca într-un tunel spaţiu-timp: pe sit-ul galilean „Einot Amitai, lângă Nazaret, în nordul Israelului, unde arheologii au descoperit o carieră şi un atelier vechi de 2.000 de ani, care produceau vase din piatră.

Peşteră calcaroasă vase din piatră

O săpătură la o peşteră din Galileea a descoperit ceea ce poate fi un centru de producere a vaselor de piatră, vechi de 2.000 de ani. În primul secol al erei noastre, evreii foloseau în mod obişnuit vasele de piatră, pentru a respecta legile privind curătirea la evrei.

Foto cu amabilitatea: Yonatan Adler, pentru Revista de Arheologie Biblică.

„Vasele din piatră jucau un rol esenţial în viaţa religioasă zilnică a evreilor, în timpul [primului secol al erei noastre]”, a explicat arheologul Yonatan Adler, lector principal la Universitatea Ariel, într-un comunicat de presă. „A existat o „epocă de pietră” evreiască.

   Adler şi Dennis Mizzi, lector principal la Universitatea din Malta, sunt codirectori ai săpăturilor de la „Einot Amitai, un proiect finanţat de Israel Science Foundation, Ariel University şi Biblical Archeology Society.

fragment piatră peşteră Galileea
FOTO: Un fragment de piatră descoperit la „Einot Amitai. Cu amabilitatea: Yonatan Adler.on, pentru Revista de Arheologie Biblică

   Situat pe versanţii vestici ai Har Yonah, lângă Nazaret, „Einot Amitai scoate la iveală o peşteră masivă, tăiată într-un deal de piatră calcaroasă. Arheologii au descoperit, în sezonul lor de excavare inaugurală în această vară, vase din piatră calcaroasă, în diferite etape ale producţiei, ceea ce sugerează că peştera funcţiona ca atelier.

   Deşi vasele - de la străchini până la vase de gătit şi vase de depozitare - erau de obicei făcute din lut în antichitate, evreii din întreaga Iudee şi Galilee primului secol al erei noastre foloseau vasele din piatră.

   Arheologul Yitzhak Magen explică de ce o „Epocă de piatră a Israelului antic”, pentru Revista de Arheologie Biblică:

"De unde conexiunea acestor vase de piatră cu legile privind curăţia evreiască? Pur şi simplu: vasele din piatră, spre deosebire de ceramică şi sticlă, nu erau supuse murdăririi.

Legile curăţiei ritualice şi ale necurăţiei sunt de origine biblică (Levitic 11:33). Mai mult, în a doua perioadă a Templului, regulile erau foarte extinse. Majoritatea legilor privind curăţirea făceau referire la riturile din Templu. Dar spaţiul Templului se extindea, cel puţin metaforic, dincolo de limitele Templului, iar curăţia ritualică nu se limita la marginile Templului, ci se răspândea în comunitatea evreiască. Legile afectau şi persoanele obişnuite.

Avea sens să achiziţionezi un vas care nu putea deveni necurat, pentru că odată devenit necurat din punct de vedere ritualic, trebuia să fie scos din folosinţă. Un vas din lut, necurat, spre exemplu, trebuia spart".

   Yonatan Adler vede o legătură între folosirea ritualică a vaselor din piatră şi istoria Nunţii din Cana Galileii - unde Iisus a făcut prima Sa minune - din Evanghelia lui Ioan. În istorisire, când cei ce petreceau la nuntă au rămas fără vin, Iisus a transformat apa, păstrată în vase de piatră, în vin (Ioan 2: 1–11). Evanghelia lui Ioan face aluzie la obiceiul evreiesc de a folosi vase de piatră:

„Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre” (Ioan 2: 6).

voluntari spaturi peşteră vase lut Galileea
Foto: Voluntari săpând la Einot Amitai. Prin amabilitatea Yonatan Adler., pentru Revista de Arheologie Biblică

   În plus, Adler observă că peştera din rocă calcaroasă de la „Einot Amitai este situată chiar la sud de oraşul Kafr Kanna, identificat de unii cercetători drept Cana din Biblie. Un alt candidat pentru Cana Biblică este Khirbet Cana („Ruinele Cana”), situat la nord-vest de Kafr Kanna, în Galileea.

„Este cu siguranţă posibil - poate chiar probabil - ca vasele mari de piatră de tipul menţionat la Nunta din Cana să fi fost produse local în Galileea, într-o peşteră similară cu cea pe care o săpăm acum”, a spus Adler.

   Codirectorul din Einot Amitai, Dennis Mizzi, cu toate acestea, avertizează că până acum săpăturile au dus doar la descoperirea unor vase mici - căni şi boluri. „Fragmente de vase mari nu au fost dezgropate”, a explicat el.

   Oricum, descoperirile din acest prim sezon de excavare intensivă de la Einot Amitai sunt promiţătoare. Comunicatul de presă al Universităţii Ariel descrie importanţa cercetărilor:

„Deşi fragmente de vase din piatră au fost găsite în trecut în numeroase sit-uri din perioada romană timpurie a Israelului, iar două ateliere se cunosc în zona Ierusalimului, acum este pentru prima dată când săpăturile au condus la un sit de produs vase din piatră în Galileea”.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022, după un articol publicat în Revista de Arheologie Biblică

Lăcaşuri Ortodoxe (spre pagina principală)